Data publicării:
Chirieac: Regret să vă stric vacanța, dar sunt foarte îngrijorat. Nazare i-a atras atenția lui Cîțu cu privire la dezastrul din economie
În cadrul emisiunii „Deferiți Mass-Media” de la DC News, difuzată în această săptămână, analistul politic Bogdan Chirieac și-a manifestat profunda îngrijorare cu privire la situația economică a României.
Bogdan Chirieac a explicat că în pofida creșterii economice prezentate de Guvern, situația nu este deloc ușoară, în contextul în care această creștere nu e una organică ci se bazează pe împrumuturi majore, la dobânzi mari.
Analistul politic e de părere că Alexandru Nazare, ministrul revocat al Economiei, i-a atras atenția asupra acestui fapt, premierului Florin Cîțu,
„E o risipă înspăimântătoare în spațiul public, în zona bugetară. (...) Eu sunt foarte îngrijorat în mod real. Nu vreau să stric vacanța ascultătorilor Gold FM de pe (n.r. - frecvența) 9.69 sau cititorilor DC News care ne sunt atât de fideli, dar situația economică a României e dezastruoasă din punctul meu de vedere”, a precizat Bogdan Chirieac.
Chirieac: Înainte de remaniere, Nazare i-a atras atenția lui Cîțu cu privire la dezastrul din economia României
„Alexandru Nazare, puțin cunoscut publicului, a încercat în toată această perioadă de 6-7 luni cât a fost ministru, să-i atragă atenția domnului Cîțu în legătură cu dezastrul din economia României. Da, e o creștere economică datorată împrumuturilor externe. Pentru că te împrumuți și ai creștere economică, dar nu e o creștere economică organică”, a completat Bogdan Chirieac, în cadrul emisiunii „Deferiți Mass-Media”, difuzată săptămânal de DC News TV.
„Situația economică a României e gravisimă. Nazare i-a atras în repetate rânduri atenția lui Cîțu care a refuzat să-l asculte”, a conchis analistul.
Amintim că premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, în cadrul unei conferințe de la Palatul Victoria, remanierea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor. Acesta a fost remaniat după ce a refuzat să demisioneze.
Oficial, Florin Cîțu a declarat că motivul remanierii lui Nazare e reprezentat de întârzierea unor proiecte la nivel ministerial, fără însă să le numească.
În aceeași zi președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe.
Puteți urmări integral emisiunea „Deferiți Mass-Media”, în care au fost dezbătute cele mai importante subiecte politice și nu numai, ale săptămânii în curs:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News