Data publicării:
Chirieac, după discursul lui Iohannis: Nu mai are cale de întors
Bogdan Chirieac a analizat discursul de azi al președintelui Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus că guvernarea PSD a reprezentat "un întreg asalt asupra statului de drept şi a democraţiei din România" și a vorbit din nou de referendum. Președintele a fost prezent la Gala Premiilor TNL "Mircea Ionescu-Quintus", desfăşurată la Sinaia, unde a și primit premiul de ”garant al democrației”.
Bogdan Chirieac a vorbit despre discursul președintelui.
„Din momentul în care a spus că este ”aproape convins” că vrea să facă referendum nu mai are cale de întors. Referendumul va fi. Dânsul și-a creat ringul iar acum trebuie să intre în el. A fost împins, l-a anunțat, nu poate să mai dea înapoi.
Structura discursului este profund defectuoasă. Consider că în apropierea domniei sale sunt oameni care au dorit, mai ales în ultimul an, să îl scoată de pe eșicherul politic. Și au reușit. Inclusiv cu acest discurs, cu ”de ce este nevoie de un garant al democrației”. Garantul democrației nu poate fi un singur om. Concepția sa este profund greșită. Înspăimântător de greșită. (...)
Mai apoi, președintele a spus că în 2016 oamenii au avut încredere și au votat PSD. Atunci se pune o altă problemă fundamentală. De ce în 2016, când tot el era președinte, când tot PNL era la start alături de PSD, de ce oamenii au avut de peste două ori mai multă încredere în PSD decât în PNL? Cărui fapt se datorează această încredere uriașă? Poate politicii greșite pe care a dus-o și atunci? Poate pentru că a refuzat să vadă abuzurile din justiție? (...) Este împins în mod deliberat în afara eșicherului politic. Se va convinge peste două luni”, a precizat Bogdan Chirieac, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News