Chirieac, după declarația lui Ciolacu la SAPLR: Păpușa Voodoo NU este Marcel Boloș. Păpușa Voodoo suntem noi
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Cine manevrează păpușa Voodoo din Ministerul Finanțelor?

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România, că ministrul Marcel Boloș „a reușit până la urmă și s-a străduit pentru acest lucru să-mi ia fața și să devină un fel de păpușă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înțepe”. Prim-ministrul a lăudat activitatea lui Boloș la Ministerul Fondurilor Europene și a spus că actualul șef de la Finanțe „a văzut pericolul blocajului total al României, pericolul de a pierde peste 70 de miliarde de euro, bani europeni” din PNRR. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația, în direct la România TV:

"Păpușa Voodoo nu este Marcel Boloș. Păpușa voodoo suntem noi... în mâinile lui Marcel Ciolacu. Eu am început să-i iau frica domnului Marcel Boloș. Cam la trei zile iese cu câte o trăsnaie în Ministerul Finanțelor. De pildă, asta a rămas. Las-o pe asta cu cash-ul, dar ce au promovat vinerea trecută cu note-n Monitorul Oficial cu aplicarea normelor fiscal-bugetare... deci ca să dai o factură acum trebuie să muncești cam de zece ori mai mult decât munceai înainte. Fac munca ANAF-ului... nu știu ce fac. Niște prostii înspăimântătoare!

Domnul Boloș, neputând să controleze ce este în Ministerul de Finanțe, este o victimă sigură a vulpoilor din acest minister. Deci, de bine de rău, Finanțele astea mai funcționau dacă aveau un ministru. Acum nu mai funcționează. Numai să faci licitația pentru digitalizarea ANAF îți ia 7 ani de acum încolo, zău așa! Digitalizăm ANAF-ul de 30 de ani! Să dea Dumnezeu... au început luna asta... Administrația îți pleacă pe 1 decembrie, sănătate, bucurie... și se mai întoarce la muncă la 1 februarie. Zău, despre ce vorbim? Acum este un cuvânt la modă - arieratul - întârzierea la plată în economia românească. 6 luni... firmele cu ce-și țin muncitorii? Marcel Boloș a găsit o situație dezastruoasă acolo (n.r. la minister), ăsta-i adevărul!" a spus Bogdan Chirieac.

Citește și Boloș, prima reacție după ce a fost făcut „păpușă voodoo“ de Ciolacu: Am fost, poate, mai dur, mai realist

Reamintim că tot în cadrul declarațiilor de luni, Ciolacu a mai spus că „avem cel mai scăzut prag al sărăciei din Europa”. „Trebuie să găsim sustenabilitate, trebuie să venim cu o reformă fiscală în anii viitori, predictibilă, în 2025-2026, echitabilă”, a precizat prim-ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel