Data publicării:

Chirieac, după ce Orban a spus că n-a avut timp să vadă imaginile cu Pintea în cătuşe: Asta e, de fapt, tulburător

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat afirmaţia făcută de către Ludovic Orban, cel care a declarat că nu a văzut imaginile care au rulat pe toate posturile de televiziune, în ultimele zile, cu Sorina Pintea dusă în cătuşe la spital, pentru că nu a avut timp.

Invitat la emisiunea "Punctul culminant", moderată de Victor Ciutacu la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat asupra reacţiei pe care au avut-o societatea civilă şi liderii politici faţă de imaginile cu Sorina Pintea dusă în cătuşe la spital, prin faţa camerelor de filmat. Bogdan Chirieac a remarcat diferenţa dintre aceste reacţii şi cea a lui Ludovic Orban, cel care a afirmat că el nu a văzut imaginile pentru că nu a avut timp. 

"O chestiune pozitivă este reacţia foarte dură a societăţii civile vizavi de acest spectacol. Important e că societatea civilă a reacţionat, la fel şi televiziunile, de asemenea PNL, lideri importanţi din PNL au luat atitudine faţă de aceste fapte. Însă l-am văzut pe domnul prim-ministru care ne-a spus că nu a avut timp să vadă aceste imagini. Ştiţi ce este tulburător? Că domnul Orban a trecut prin aşa ceva, dar dânsul nu a fost băgat la bahaus, că dacă era băgat direct 30 de zile la bahaus pe înregistrarea cu pricina, poate că nu mai era acum nici lider politic", afirmă analistul politic Bogdan Chirieac.

"Nicio urmă de umanitate în declaraţia lui Orban"

"Nicio urmă de umanitate în declaraţia sa, sau de interes pentru români şi România din partea domnului Ludovic Orban. Am văzut lideri PNL marcanţi, Victor Costache, Marcel Vela, care au spus că aşa ceva nu se poate. Domnul Orban care a trecut pe acolo şi a avut baftă de o sentinţă favorabilă - să-i dea Dumnezeu sănătate şi dânsului şi judecătorilor care au dat-o - nu a avut timp să vadă ceea ce de 48 de ore a răsturnat România", a declarat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel