• Chirieac, despre planurile lui Putin: Era unul dintre obiectivele sale. Va încerca
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre situația Rusiei, în acest moment, dar și despre planurile lui Vladimir Putin.
Întrebat dacă se va încumeta Putin să ajungă până în Transnistria, analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că "va încerca, era unul dintre obiectivele sale, de la bun început. Sigur că a dorit să ia o parte importantă din estul Ucrainei, poate şi Kievul, dar nu a reușit. Transnistria, însă, este pregătită pentru aşa ceva, de mai bine de trei decenii. Da, va încerca să cucerească sudul Ucrainei şi să facă legătura cu Transnistria care este parte componentă a Republicii Moldova, de iure. De facto, nu a fost niciodată, după prăbuşirea comunismului, a fostei URSS, sub jurisdicţia Chişinăului. De fiecare dată, Moscova a menţinut acolo Armata a 14-a, apoi rămăşiţele ei. Niciodată nu i-au lăsat să se subordoneze administrativ Chișinăului.
Putin va încerca lucrul ăsta, nu ştiu dacă va reuşi. Nu cred că va reuşi, fiindcă trebuie să treacă de Odesa şi s-a văzut că este foarte greu, mai ales cu noile arme pe care le primeşte Ucraina. Armata Rusă este atât de slabă, din punct de vedere al armamentului convenţional, încât nu va îndrăzni să atace un stat NATO. O să spuneţi: "Bine, dar Moldova nu este stat NATO". Da, dar nu te poţi băga în toată Moldova, ci clar opţiunea aceea, Transnistria. În stânga Nistrului, Putin are impresia că i se cuvine acel teritoriu. Acum, este o enclavă pe care oricum o controlează".
"Rusia este roasă de corupţie"
"Suntem la 58 de zile (n.r. de la începerea războiului) şi mare lucru nu au făcut. Totuşi, în acelaşi timp, Vladimir Putin îşi arată în Rusia măreţia, în materie de tehnică militară, dezvăluind lumii noi rachete balistice. De ce credeţi că se întâmplă astfel de lucruri?", a fost întrebat Bogdan Chirieac de către jurnalistul Sergiu Cora, în emisiunea News Hour with CNN, de la Antena 3.
"Încearcă să arate că Rusia are încă o forţă militară. Ani, decenii de-a rândul, forţa militară convenţională a Rusiei era un fel de monedă de schimb. Rusia e ca un mare exportator de arme în ţările din lumea a treia. Acum, pe teren, s-a văzut că tehnologia rusească este cu decenii în urma tehnologiei occidentale. Tehnologia rusească este, în mod evident, depăşită sever. Ce face Putin? Încearcă măcar să inducă propriului popor că cercetarea rusă, industria rusă produce arme competitive. În realitate, Rusia este roasă de corupţie, cum este roasă şi armata şi se dovedeşte, încă o dată, că o ţară nu poate fi condusă în mod eficient de complexul militaro-industrial plus serviciile secrete, aşa cum se întâmplă acum în Federaţia Rusă", a spus analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News