Data actualizării:
Data publicării:

Chirieac: Se deschide lupta pentru putere în PNL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac spune că respingerea statutului PNL de către instanță înseamnă, între altele, deschiderea luptei pentru putere în interiorul formațiunii politice din Bld. Aviatorilor.

Decizia Tribunalului București "îi face un serviciu d-lui Iohannis, fiindcă îl victimizează un pic în acest sens. Altminteri, e scandalos ceea ce e întâmplă. Și mai este scandalos dintr-un punct de vedere: îmi aduc aminte că în urmă cu câțiva ani, dl Ioan Oltean, de la PDL atunci, a uitat să trimită Tribunalului, conform legii, documentele de la Congres, iar în lege spunea că dacă nu sunt trimise în 60 de zile sau 30 de zile se desființează partidul. E, până la urmă, presa a descoperit că documentele n-au fost trimise, după vreo 6 luni, și Tribunalul a zis dom'le, dar nu îl desființăm, îl lăsăm așa. Nu era în litera legii, dar era în spiritul legii, nu desființăm un partid din cauza asta", a declarat Chirieac, marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Analistul a arătat că PNL este forțat să organizeze un Congres pentru a-și alege o nouă conducere. O ipoteză de luat în calcul este aceea ca Iohannis să facă pasul înapoi, a adăugat Chirieac.

"Problema în PNL la acest moment este că se deschide lupta pentru putere pentru că sunt multe aripioare în PNL. Să vedem cine vrea să fie președinte pentru că acolo toată lumea vrea să fie președinte, începând cu dl. Ludovic Orban. Dl. Crin Antonescu nu cred că va intra în luptă", a conchis Chirieac.

Orban, pentru DC News: Respingerea statutului nu are niciun temei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel