• Chirieac: "Cel mai probabil Israelul va intra terestru în Liban. Fosta Elveție a Orientului Mijlociu ar putea aluneca în epoca de piatră"
Lucrurile sunt tot mai tensionate în Orientul Mijlociu. Analistul de politică externă, Bogdan Chirieac, este de părere că există o foarte mare posibilitate ca Israelul să atace terestru Libanul.
"Probabil că Iranul plănuiește un atac cu rachete, că nu are altceva. De cealaltă parte, există posibilitatea ca Israelul să aibă în vedere atacarea Hezbollah în Liban, fiindcă nu se poate să trăiești așa, în fiecare zi, în fiecare oră, sub amenințarea rachetelor trase de Hezbollah, o organizație antrenată, finanțată și condusă de la Teheran. Din această cauză, toată lumea civilizată, inclusiv România, a transmis cetățenilor lor aflați în Liban, să părăsească această țară. De câteva zile se întâmplă acest lucru, de la eliminarea liderului politic al Hamas. Ne așteptăm din acest punct de vedere și la posibilitatea unei acțiuni aeriene, deși după cum stau lucrurile, cel mai probabil va fi și o intrare terestră pe teritoriul Libanului pentru a intra în luptă directă cu Hezbollah. Ori s-ar putea aștepta atacul Iranului după care Israelul să încerce să intre în această zonă. Oricum, nu este un lucru care să bucure pe cineva. Suntem foarte departe de orice pace în Orientul Mijlociu, așa cum speram mulți, că s-ar putea găsi o soluție. Până la urmă să nu uităm că acest risc de război total în regiunea Orientului Mijlociu se datorează eliminării unui om care a planificat și a ordonat atacul neomenesc din 7 octombrie împotriva Israelului, uciderea de femei și copii," a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.
Protestele din Israel
Întrebat despre protestele care au loc în Israel cu privire la gestionarea conflictelor, Chirieac spune că nu pare un moment potrivit, deși manifestații au loc în toate statele democrate.
"În privința manifestațiilor, să nu uităm că Israelul este o democrație, chiar și în vreme de război. Probabil că nu e cel mai bun moment să faci un miting împotriva guvernului la Tel Aviv și în Ierusalim, dar nu ai încotro, așa e democrația. Ce s-a întâmplat în 7 octombrie este inacceptabil. Vedeți cum decurg lucrurile în Gaza, nu se poate spune că este bine. Sunt și victime colaterale în această regiune. Când se elimină punctual câte un lider al Hamas, vedeți reacția Iranului. Totuși este de notat un lucru: nu întreaga lume arabă și musulmană a reacționat la fel. Ceea ce surprinde cel mai mult este reacția Turciei," a mai spus analistul de politică externă.
Se vor implica forțele americane?
Chirieac a fost întrebat de asemenea, cum s-ar putea implica forțele americane din zonă, având în vedere că există o serie de mișcări în acest sens.
"În primul rând prin deplasarea unui portavion în regiune. Există unul în regiune în acest moment. Într-adevăr, Israelul și SUA sunt adesea luate la pachet. De altfel, Benjamin Netanyahu a spus în Congresul American în urmă cu zece zile că e același război și că cele două națiuni luptă împreună împotriva terorismului. Sunt interese comune, au adversari comuni. E un nou președinte la Teheran, mai pro occidental, dar puterea este în continuare la ayatollah și noul președinte va face doar atât cât îi va permite ayatollahul Khamenei. Totuși, în zona asta orice geană de lumină este binevenită. Acum, avem un război în sudul Israelului, în Fâșia Gaza și în nord, în Liban. Dacă se intră iar în Liban, această țară, pe vremuri Elveția Orientului Mijlociu riscă să alunece iar în epoca de piatră. Dar asta pentru că Hezbollah este pe teritoriul acestei țări fără voie, fără permisiunea autentică a regimului de la Beirut," a mai spus Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News