Chirieac: Ce va obține Guvernul prin majorarea taxelor și impozitelor, măsură unică adoptată în UE, în plină criză economică
Analistul politic Bogdan Chirieac a spus, în opinia lui, ce va obține Guvernul prin majorarea taxelor și impozitelor, măsură unică adoptată în Uniunea Europeană, în plină criză economică.
”Prin majorarea de taxe, știți ce se va obține? Mai puține venituri la buget! În plină criză, suntem singura țară din Uniunea Europeană care a majorat taxele! Asta vor obține guvernanții! Mai puțini bani la buget!”, a spus Chirieac.
”Care este programul economic din această țară? Ce au făcut acum cu majorarea aceasta aberantă de taxe și impozite au lovit toată economia! ”
”În legătură cu creșterea pensiilor, este bun acest aspect, pentru că trebuie să fie o Românie socială, deoarece categoria pensionarilor a fost cea mai lovită, cea mai vulnerabilă. Vorbim despre pensionarii normali, nu cei speciali. Dar, totuși, un program economic nu ar trebui să aibă această țară? Dacă produci plus valoare, să oferi pensii decente și în România! Însă, care este programul de guvernare? Care este programul economic din această țară? Ce zone vrei să încurajezi, ce vrei să sprijini? Oricum, ce au făcut acum cu majorarea aceasta aberantă de taxe și impozite au lovit toată economia! În special zona de construcții, unde i-a lovit sinistru cu creșterea TVA și ce s-a mai majorat în această zonă plus piedicile administrative. Vedeți ce se întâmplă în București ș.a.m.d.”, a menționat analistul politic Bogdan Chirieac, într-o intervenție telefonică la România TV.
Citește și - Datoria guvernamentală, aproape la 50% din PIB. Avertisment de la economişti: România ar putea intra în incapacitate de plată. De aici şi graba de a schimba Codul Fiscal
Datoria guvernamentală este la 49,2% din PIB încă din luna aprilie. Economiştii avertizează că aceasta este problema reală a României acum, nu creşterea inflaţiei. Din această cauză, se pare, România ar putea ajunge chiar şi în incapacitate de plată.
"Din punctul meu de vedere, este cel mai mare pericol pentru România acum. E mai mare decât lucrurile de care ne temem noi, cum ar fi inflaţia, seceta, consecinţele Codului Fiscal. Ceea ce se adună şi se adună ca un material exploziv e datoria publică", a precizat profesorul de macroeconomie Mircea Coşea, într-o intervenţie în exclusivitate pentru DC NEWS.
Datoria României, incomparabilă cu datoriile altor ţări
"Datoria publică pe care România o are, şi care s-a făcut într-un relativ scurt, un an de zile, nu trebuie comparată cu datoria publică a altor ţări. Sunt anumiţi analişti şi oameni politici care ne spun să nu ne fie teamă, pentru că şi Italia şi alte ţări au datorii mai mari decât PIB-ul, din punct de vedere procentual. Nu e acelaşi lucru ca la noi!
În primul rând pentru că nu ne comparăm cu ţări care sunt în sistemul euro. Acesta protejează ţările de anumite colapsuri. Am avut exemplul Greciei în 2009-2011. Când Grecia a intrat în incapacitate de plată, BCE a venit imediat în ajutor şi a ajutat substanţial. Nu îşi permitea să cadă o verigă a lanţului euro. Noi nu suntem în situaţia asta, pe noi nu ne va ajuta nimeni.
De ce spun, însă, că e un lucru foarte grav (n.r. datoria) şi mi-e teamă? Pentru că orice mişcare va face această coaliţie în direcţia creşterii economice, nu va ajunge să fie în avantajul situaţiei economice a poporului român. Toată această creştere economică se va duce în exteriorul ţării. În primul rând pe deficitul comercial, pentru că importăm foarte mult. În al doilea rând, apare rostogolirea datoriei publice, a dobânzii pe care o plătim pentru credite luate anterior.
În această situaţie ar trebui ca la nivelul guvernului să existe o analiză foarte atentă a faptului că în primele 4 luni ale acestui an România a plătit aproape 9 miliarde prin rostogolirea dobânzii, iar până la sfârşitului anului se poate să plătească 30 de miliarde. Aceasta este o sită prin care se scurge în defavoarea României creşterea economică pe care am putea să o avem", a mai precizat specialistul.
Avertisment: S-ar putea ajunge la incapacitate de plată. Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News