Chirieac: „Audierea lui Grindeanu la DNA, un semnal politic”. Răspunsul ministrului Transporturilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
După ce Bogdan Chirieac a spus, marți, că audierea lui Sorin Grindeanu la DNA ar putea fi un semnal pentru a accepta ce i se va propune la rotativă, ministrul Transporturilor a avut o reacție.

„Spuneţi că, pe 25 mai, Sorin Grindeanu ar trebui să se retragă din poziţia de ministru al Transporturilor, când are loc rocada şi să nu insiste", a spus jurnalista Mădălina Mihalache într-un dialog de marți cu Bogdan Chirieac.

"Conform protocolului. Asta cred că s-a întâmplat, că acum se insistă", a afirmat analistul politic.

Sorin Grindeanu: Nu insist cu funcția de ministru al Transporturilor după rotativă

Rugat astăzi să comenteze declarația lui Bogdan Chirieac, Sorin Grindeanu a spus: „Asta a zis? Eu nu insist cu funcția de ministru al Transporturilor după rotativă. Și nu insistă nici PSD. Noi avem un protocol: dacă acel protocol poate fi îmbunătățit și toată lumea este de acord, va fi îmbunătățit. Dacă nu, va rămâne în vigoare protocolul semnat în noiembrie 2021”. 

„Propunerea pentru premier PSD este Marcel Ciolacu. Este deja votată în unanimitate. Până în luna mai, va rămâne premier Nicolae Ciucă”, a mai zis Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii „Decisiv”, cu privire la rocada din luna mai.

Rocada de la Palatul Victoria urmează să aibă loc pe 25 mai 2023, atunci când actualul premier Nicolae Ciucă ar urma să demisioneze, acesta fiind înlocuit de social-democratul Marcel Ciolacu. Pe lângă schimbarea de la fruntea Guvernului, conform protocolului, PSD și PNL urmează să facă schimb și de o parte dintre ministere.

VEZI ȘI: Grindeanu, declaraţii despre audierea sa la DNA: Am intrat normal, pe uşa din faţă/ Ce relaţie are cu Ion Simu, directorul CFR

„La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în Guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor Publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în documentul semnat pe 25 noiembrie 2021.

VEZI ȘI: Grindeanu, la DNA. Chirieac: Un semnal politic, să nu se dea coaliţia peste cap. DNA, cel mai puternic partid din România

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, le-a spus marţi procurorilor anticorupţie că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situaţiei în dosarul în care directorul general interimar al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la uzurparea funcţiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu a fost citat marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de martor şi a dat o declaraţie în faţa procurorilor.

„Ministrul a fost întrebat în legătură cu un dosar instrumentat de către DNA. Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, îşi doreşte o clarificare cât mai rapidă a situaţiei şi aflarea adevărului. Preocupările şi activităţile desfăşurate de către ministru, la minister, se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni şi dezvoltarea capacităţii administrative. Totodată Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situaţiei", se arată în comunicat.

Directorul general interimar al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a fost pus sub acuzare luni de DNA, alături de directorul general adjunct tehnic, Petru Ceşa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel