Mihai Chirica și Costel Alexe sunt aleși în funcțiile administrative, acesta fiind motivul pentru care PNL nu îi poate suspenda, a spus, duminică, președintele PNL, Ludovic Orban. El spune că cei doi sunt suspendați din funcțiile deținute în partid.
Orban a fost întrebat care este poziția sa referitoare la pozițiile primarului Iașului Mihai Chirica și președintelui CJ Iași, Costel Alexe, care sunt încă în funcție.
„Vom lua act de suspendarea celor doi din toate pozițiile deținute în partid. Noi nu putem avea o altă poziție legată de funcțiile administrative. Funcțiile administrative sunt rezultate în urma unor alegeri care au fost făcute de cetățeni. Numai funcțiile politice pot fi afectate prin decizia partidului. Noi deja am și luat decizia, am și anunțat că se suspendă din funcțiile deținute până la finalul procesului”, a spus Orban.
Orban: Decizia de a considera pe cineva vinovat o ia instanța
Întrebat, în continuare, dacă primarul Chirica va mai avea sprijinul politic al consilierilor locali, Orban a spus că în democrația europeană există principiul fundamental al prezumției de nevinovăție.
„Până la urmă decizia de a considera pe cineva vinovat o ia instanța până la finalul procesului. Până atunci există, într-adevăr, semne de întrebare. Acesta este motivul pentru care cei doi colegi vor fi suspendați din toate funcțiile din partid până la terminarea procesului”, a mai spus Orban, conform Mediafax.
Mihai Chirica și Costel Alexe sunt implicați în dosare penale, fiind acuzați de fapte de corupție.
Chirica și Alexe s-au autosuspendat. Cîțu, în aprilie: Decizii corecte, dar ușor tardive
La finalul lunii aprilie, premierul Florin Cîțu a comentat situația celor doi. „Tot ce pot să spun este că au luat decizii corecte, deși ușor tardive”, a spus Cîțu, făcând referire la faptul că Mihai Chirica și Costel Alexe s-au autosuspendat.
Primarul din Iași, Mihai Chirica, este inculpat într-un dosar de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat. DIICOT a informat că, un teren din patrimoniul României a intrat în posesia unui afacerist ca urmare a complicității unor avocați, notari și funcționari publice. Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu câțiva ani. Chirica este acuzat că „a omis” să sesizeze organele judiciare. El a anunțat că se suspendă din funcția de președinte al PNL Iași deoarece nu vea să prejudicieze imaginea PNL în condițiile în care numele său apare într-un dosar de corupție.
De cealaltă parte, Costel Alexe este acuzat de luare de mită și instigare la delapidare, fapte săvârșite în perioada în care era ministru al Mediului. În cazul său, procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile - din 27 aprilie până în 25 iunie -, alături de interdicția de a pleca din țară. După ce a fost pus sub inculpare, fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, a luat decizia de a se autosuspenda din funcția de președinte al PNL Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”