Un anunţ postat luni seară pe site-ul Ministerului Comerţului îndeamnă 'gospodăriile să stocheze o anumită cantitate de produse de primă necesitate pentru a face faţă nevoilor zilnice şi situaţiilor de urgenţă'. Anunţul nu precizează motivul acestui apel şi nici dacă ţara este ameninţată de o penurie alimentară.
Ministerul Comerţului face apel de asemenea la diferite autorităţi locale să faciliteze producţia agricolă şi fluxurile de aprovizionare, să monitorizeze rezervele de carne şi de legume şi să menţină stabilitatea preţurilor.
La apogeul pandemiei de COVID-19 în China, la începutul lui 2020, lanţurile de aprovizionare au fost perturbate de intrarea în carantină a mai multor zone din ţară şi de blocarea multor axe rutiere.
Odată cu apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, din luna februarie anul viitor, regimul se teme de un nou val epidemiologic şi a luat în ultimele săptămâni măsuri radicale în urma apariţiei unor focare sporadice de COVID-19 în nordul ţării.
Cel puţin şase milioane de persoane au intrat în lockdown
Cel puţin şase milioane de persoane au intrat în lockdown, în special în marele oraş Lanzhou, situat la 1.700 de km vest de Beijing. Numărul cazurilor constatate rămâne totuşi foarte scăzut comparativ cu bilanţurile înregistrate în restul lumii. Numai 71 de noi cazuri de contaminare au fost anunţate marţi pentru ultimele 24 de ore, după 92 de cazuri luni, când s-a înregistrat cel mai ridicat bilanţ de după mijlocul lui septembrie.
China lovită și de inundații
China a fost lovită de asemenea în această vară de inundaţii care au perturbat producţia agricolă şi au dus la majorarea preţurilor. Schimbările climatice riscă să ducă la creşterea frecvenţei acestui tip de catastrofe naturale. China este deja primul importator mondial de produse alimentare, o situaţie care o face vulnerabilă la tensiuni diplomatice, cum sunt cele în desfăşurare cu mari furnizori precum SUA, Canada sau Australia.
Creștere de prețuri
Luna trecută, preţurile la 28 de produse alimentare au crescut cu 16% comparativ cu luna precedentă, a relatat luni presa chineză, citând date oficiale. Anul trecut, preşedintele Xi Jinping a făcut apel la concetăţeni să economisească hrană şi a denunţat risipa alimentară, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Previziuni astrale pentru a doua jumătate din 2024. Ce rezervă astrele pentru nativii Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară