China va avea nevoie de 8.090 de aeronave, în valoare de 1.300 miliarde de dolari
Operatorii aerieni chinezi vor avea nevoie în următorii 20 de ani de 8.090 de noi aeronave, în valoare de aproape 1.300 miliarde de dolari, deoarece extinderea clasei mijlocii şi îmbunătăţirea infrastructurii vor majora cererea pentru călătorii aeriene, a estimat marţi compania americană Boeing, transmit Reuters şi Bloomberg.
Cea mai recentă estimare a Boeing pentru perioada 2008 - 2038 este cu 5,2% mai ridicată decât prognoza de anul trecut a grupului american - aproximativ 7.690 de avioane.
De asemenea, China va avea nevoie de servicii comerciale în valoare de aproximativ miliarde de dolari pentru flota sa aviatică, a previzionat producătorul american de avioane.
Aceste estimări arată sporirea importanţei pieţei din China pentru Boeing, în pofida provocărilor cu care se confruntă compania de pe urma escaladării tensiunilor comerciale dintre primele economii mondiale şi a problemelor legate de flota sa de aeronave 737 MAX.
Avionul Boeing 737 MAX, dat în exploatare în mai 2017, a cunoscut în mai puţin de şase luni două accidente mortale. Deşi investigaţiile sunt încă în desfăşurare, este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).
Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News