Urmărește emisiunea live
China se opune fixării unor termene generale pentru reducerea poluării
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Administraţia Chinei a transmis, vineri, la Conferinţa ONU pe tema climei, că se opune fixării unor termene generale la nivel mondial pentru reducerea emisiilor poluante, argumentând că fiecare stat trebuie să stabilească propriile obiective.

"Acordul de la Glasgow trebuie să fie adecvat şi practic. Actualul text a acordat deja o importanţă mare urgenţei crizei climatice şi are aranjamente practice pentru viitoare acţiuni, existând inclusiv ţinte iniţiale de reducere a emisiilor poluante", a declarat Zhao Yingmin, negociatorul Chinei, citat de cotidianul The Independent.

"Dar cred că aceste aranjamente trebuie să se bazeze pe cadrul şi prevederile Acordului de la Paris, pentru a le oferi părţilor spaţiu şi timp în implementarea propriilor măsuri şi să fie agreat mecanismul global de revizuire a progreselor, dar părţile trebuie să decidă asupra propriilor planuri şi termene prin politici şi acţiuni naţionale", a argumentat negociatorul Chinei.

Alok Sharma, preşedintele Conferinţei ONU pe tema climei, a cerut vineri "acţiuni colective urgente" pentru ajungerea la un acord privind declaraţia finală a summitului, în contextul în care persistă disensiunile privind angajamentele clare de reducere a poluării. "Rămân câteva probleme-cheie care necesită acţiuni colective urgente şi discuţii prelungite. Am parcurs un drum lung în ultimele două săptămâni, iar acum avem nevoie de o activare a spiritului de acţiune pentru a putea trece aceste eforturi dincolo de linie. Acesta este momentul nostru colectiv în istorie. Este şansa noastră de a configura o lume mai curată, mai sănătoasă, mai prosperă. Este momentul nostru de a oferi rezultate conforme cu ambiţiile înalte stabilite de lideri la începutul summitului. Trebuie să fim la înălţimea ocaziei", a insistat Alok Sharma, pledând pentru identificarea de soluţii "pragmatice şi funcţionale".

Participanţii la Conferinţa părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP26), aflată în curs la Glasgow, depun eforturi pentru depăşirea disensiunilor referitoare la fixarea unor termene clare şi la finanţarea eforturilor de reducere a poluării, înaintea unei declaraţii finale.

China şi India par să respingă măsurile stricte propuse de ţările din Uniunea Europeană, de Marea Britanie şi Statele Unite pentru protejarea climei, argumentând că eliminarea pe termen mediu combustibililor fosili din transporturi şi industrie ar afecta puternic economiile ţărilor emergente şi aflate în dezvoltare. China ar vrea eliminarea emisiilor poluante până în anul 2060, iar India a anunţat recent că va elabora planuri pentru atingerea neutralităţii climatice în 2070. Uniunea Europeană şi Statele Unite au stabilit anul 2050 pentru atingerea neutralităţii climatice.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat, joi seară, angajamentele asumate de oraşe în sensul reducerii poluării, criticând însă lipsa de acţiuni din partea ţărilor, în contextul impasului în negocieri. Sadiq Khan, primarul Londrei, este liderul Grupului C40, din care fac parte 97 de mari oraşe, reprezentând 700 de milioane de oameni şi un sfert din economia mondială. Grupul C40 a mobilizat joi investiţii de un miliard de dolari pentru achiziţionarea de autobuze ecologice în metropole din America Latină. "În oraşe, noi am trecut la fapte, spre deosebire de guvernele ţărilor, care amână acţiunile, tergiversând totul până în anii 2040-2050. Guvernele naţionale vorbesc despre lucruri bune, dar apoi refuză aplicarea planurilor, măsurilor şi finanţărilor de care noi avem nevoie disperată. Din nefericire, am văzut noi exemple la acest summit COP26", a declarat Sadiq Khan, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel