China promite să-şi majoreze achiziţiile de produse agricole americane (FT)
Oficialii chinezi s-au oferit să majoreze achiziţiile anuale de produse agricole americane, în condiţiile în care primele economii mondiale încearcă să-şi rezolve disputa comercială, a informat miercuri publicaţia Financial Times (FT), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmit AP şi Reuters.
Conform informaţiilor FT, China se angajează să majoreze achiziţiile anuale de boabe de soia din SUA la 30 de milioane de tone, de la 20 de milioane de tone în prezent, majorarea fiind echivalentul a aproximativ 3,25 miliarde de dolari.
Principalul negociator al Chinei, vicepremierul Liu He, urmează să călătorească la Washington pentru a 13-a rundă de negocieri, în scopul finalizării disputelor privind comerţul şi tehnologia, care ameninţă să provoace o recesiune la scară mondială. Discuţiile sunt programate în perioada 10-11 octombrie.
Larry Kudlow, consilierul economic al Casei Albe, şi-a exprimat optimismul privind rezultatele negocierilor dintre SUA şi China.
"Unele declaraţii recente ale liderilor de la Beijing sunt pozitive. Au fost pe piaţă şi au cumpărat unele produse agricole - boabe de soia, carne de porc şi altele. Este un semn bun. Evoluţiile par să fie mai favorabile, deci să vedem cu ce vor veni la negocieri", a declarat miercuri Larry Kudlow.
Luna trecută, autorităţile de la Beijing au majorat achiziţiile de produse agricole americane, inclusiv boabe de soia şi carne de porc.
Decizia a venit după ce, în 13 septembrie, Comisia pentru Taxe Vamale din China a anunţat excluderea unor produse agricole, precum soia şi carnea de porc, din lista produselor americane cu taxe vamale adiţionale.
Statul chinez este principalul destinatar pentru exporturile de soia boabe ale SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News