China nu renunţă la cooperarea cu Rusia nici după invazia în Ucraina, arată un raport al serviciilor americane de informaţii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
 Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Serviciile americane de informaţii apreciază că China nu renunţă la cooperarea cu Rusia nici după invazia în Ucraina

Un raport al serviciilor americane de informaţii arată că reacţiile internaţionale de după invazia rusă în Ucraina nu au determinat China să renunţe la cooperarea cu Rusia, transmite miercuri agenţia Reuters.

"În ciuda reacţiei globale la invazia Rusiei în Ucraina, China îşi va menţine cooperarea diplomatică, de apărare, economică şi tehnologică cu Rusia, pentru a continua să încerce să concureze Statele Unite, chiar dacă îşi va limita susţinerea publică", arată un document legat de audierea anuală a Comisiei pentru Informaţii Secrete a Senatului american privind ameninţările din întreaga lume la adresa securităţii Statelor Unite.

Ce mai arată raportul serviciilor americane de informaţii



Raportul se concentrează în mare măsură asupra ameninţărilor din partea Chinei şi a Rusiei, apreciind că Beijingul va continua să îşi folosească atuurile militare şi de altă natură pentru intimidarea rivalilor din Marea Chinei de Sud şi va dezvolta acţiunile începute în 2022. Printre altele, este posibil ca forţele chineze să încalce mai frecvent linia de demarcaţie din strâmtoarea Taiwan şi să lanseze mai multe rachete pe deasupra insulei considerate de China o provincie secesionistă.

Serviciile de informaţii americane consideră că Rusia nu urmăreşte probabil un conflict cu Statele Unite şi cu NATO, însă războiul din Ucraina implică un risc foarte mare în acest sens şi posibilitatea reală ca eşecurile militare să afecteze poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin pe plan intern, ceea ce ar creşte probabilitatea unei escaladări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel