Data actualizării:
Data publicării:

”Suntem alături de China”, spune Rusia în timp ce Beijingul impune sancțiuni comerciale Taiwanului

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

După sosire, președintele Camerei SUA, Nancy Pelosi, a reafirmat angajamentul american de neclintit față de democrația Taiwanului. China a condamnat vizita SUA la cel mai înalt nivel din ultimii 25 de ani ca fiind o amenințare la adresa păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan.

Deranjată de vizita în Taiwan a președintelui Camerei SUA, Nancy Pelosi, China a oprit exportul de nisip natural către Taiwan. Deși au fost impuse sancțiuni Taiwanului, Rusia a spus că este alături de China, potrivit CNBC.

Consiliul Agriculturii (COA) din Taiwan a confirmat că China a oprit importurile de frunze de ceai, miere, fructe uscate, boabe de cacao și legume, precum și capturile de la aproximativ 700 de nave de pescuit.

Totodată, China va lua măsuri disciplinare împotriva a două fundaţii din Taiwan, interzicându-le să coopereze financiar cu companii şi persoane de pe continent, a declarat miercuri Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Afaceri Taiwan din China, potrivit Agerpres.

Cele două fundaţii sunt Taiwan Foundation for Democracy şi Taiwan International Cooperation and Development Fund.

Marți, Pelosi și restul delegației sale au aterizat în capitala taiwaneze Taipei cu un avion de transport al Forțelor Aeriene ale SUA pe aeroportul Songshan

Sosirea ei a provocat un răspuns furibund din partea Chinei într-un moment în care relațiile bilaterale erau deja tensionate după invadarea Ucrainei de către Rusia. Delegația a fost primită de ministrul de Externe al Taiwanului, Joseph Wu.

După sosire, Nancy a reafirmat angajamentul american de neclintit față de democrația Taiwanului, dar China a condamnat vizita SUA la cel mai înalt nivel din ultimii 25 de ani ca o amenințare la adresa păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan.

Mass-media oficială din China a raportat mișcarea aeriană și terestră a trupelor în strâmtoarea Taiwan care separă China de Taiwan.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe, John Kirby, a avertizat că China s-a poziționat să întreprindă noi măsuri împotriva Taiwanului, inclusiv o posibilă ”coerciție economică”, și a subliniat că cea mai veche democrație din lume va continua să funcționeze în mările și cerurile Pacificului de Vest.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său și nu a renunțat niciodată la folosirea forței pentru a-l aduce sub controlul său. Taiwan a făcut parte din China până în 1949.

Citește și:

China are dreptul să ia măsuri pentru a-şi proteja 'suveranitatea', consideră Moscova

'Partea chineză are dreptul să ia măsurile necesare pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea sa teritorială privind problema Taiwanului', subliniază Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

MAE rus a calificat vizita înaltului responsabil american în Taiwan drept 'provocare evidentă' vizând descurajarea Chinei. Armata chineză a declarat că 'va lansa o serie de acţiuni militare ţintite ca răspuns' la această vizită.

'Cerem Washingtonului să se abţină de la acţiuni care subminează stabilitatea regională şi securitatea internaţională şi să recunoască noua realitate geopolitică în care nu mai este loc pentru hegemonia americană', susţine MAE rus.

În cursul zilei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că această vizită provoacă o 'creştere a tensiunii' în regiune şi a acuzat Washingtonul că alege 'calea confruntării'. 'Vrem să subliniem o dată în plus că suntem absolut solidari cu China, atitudinea sa în faţa problemei este de înţeles şi absolut justificată', a afirmat el.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat la rândul său:'Washingtonul aduce destabilizare în lume. Niciun conflict rezolvat în cursul ultimelor decenii, ci doar multe conflicte provocate'. Confruntată cu sancţiuni economice grele în urma intervenţiei sale militare în Ucraina, Rusia a căutat să se apropie de China, notează AFP.

Ofensiva rusă în Ucraina a amplificat temerea că Beijingul ar putea să-şi pună în aplicare ameninţările sale de a anexa Taiwanul.

Citește mai mult AICI.

 

Nancy Pelosi, explicaţii despre vizita în Taiwan: America trebuie să îşi amintească acel jurământ

"În urmă cu aproximativ 43 de ani, Congresul Statelor Unite a adoptat cu o majoritate covârșitoare Legea relațiilor cu Taiwan, unul dintre cei mai importanți piloni ai politicii externe a SUA în Asia-Pacific. Președintele Jimmy Carter a semnat legea. 

Legea relațiilor cu Taiwan a stabilit angajamentul Americii față de un Taiwan democratic, oferind cadrul pentru o relație economică și diplomatică care a înflorit rapid și s-a bazat pe un stâns parteneriat. Legea a încurajat o prietenie profundă și înrădăcinată în interese și valori comune precum: autodeterminarea și autoguvernarea, democrația și libertatea, demnitatea umană și drepturile omului.

Legea a reprezentat un jurământ solemn din partea Statelor Unite de a sprijini apărarea Taiwanului: „se ia în considerare orice efort de a determina viitorul Taiwanului prin alte mijloace decât pașnice... o amenințare la adresa păcii și securității zonei Pacificului de Vest reprezintă o mare îngrijorare pentru Statele Unite". 

 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel