Data actualizării:
Data publicării:

China anulează vizita lui Borrell la Beijing. UE protestează după ce marea putere mondială a restricţionat exporturile de metale esenţiale semiconductorilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

China a anulat o vizită pe care urma să o efectueze în această ţară săptămâna viitoare şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. De asemenea, CE şi-a manifestat preocuparea cu privire la decizia Chinei de a impune restricţii asupra exporturilor sale de galiu şi germaniu, două metale rare utilizate pentru fabricarea de semiconductori şi alte echipamente electronice, transmite Reuters. 

'Din nefericire, am fost informaţii de către omologii noştri chinezi că datele preconizate pentru săptămâna viitoare nu mai sunt posibile şi trebuie acum să căutăm alternative', a spus purtătoarea de cuvânt Nabila Massrali. Potrivit acesteia, Beijingul nu a oferit nicio explicaţie pentru decizia de a anula vizita lui Borrell în China, ţară pe care Comisia Europeană şi unii politicieni europeni, precum şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, au descris-o drept 'concurent şi rival sistemic' al UE.

Ministerul de Externe chinez nu a comentat deocamdată anularea acestei vizite, care urma să se desfăşoare pe 10 iulie şi avea pe agendă 'chestiuni strategice', inclusiv drepturile omului şi războiul ruso-ucrainean. Josep Borrell a mai avut o vizită anulată în China, în luna aprilie, atunci pentru că fusese testat pozitiv la COVID-19.

Tot marţi, Comisia Europeană şi-a exprimat preocuparea faţă de decizia Beijingului de a impune restricţii asupra exporturilor chineze de galiu şi germaniu, metale esenţiale pentru producţia de semiconductori, autoturisme electrice şi pentru alte industrii high-tech. Aceste două metale reprezintă materii prime 'strategice' pentru tranziţia verde şi digitală a UE, a sesizat Comisia Europeană, care a precizat că va face o analiză de impact asupra măsurilor impuse de China.

Restricțiile vin în contextul altor interdicții impuse de SUA asupra exporturilor de tehnologie de vârf către China şi presiunilor exercitate de Washington către alte state, inclusiv cele europene, de a se alătura acestor măsuri. Conform Beijingului, restricţiile pe care le va aplica de la data de 1 august exporturilor de galiu şi germaniu au ca scop protejarea securităţii naţionale a Chinei, explicaţie dezaprobată de Bruxelles.

'Comisia (Europeană) este preocupată de faptul că aceste restricţii la export nu au legătură cu nevoia protejării păcii şi stabilităţii globale şi nici cu implementarea de către China a obligaţiilor privind neproliferarea ce decurg din tratatele internaţionale', a zis purtătoarea de cuvânt citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel