China a reținut șase persoane care au vorbit de rău soldații uciși în bătaia cu indienii, la graniță
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Incidentul sângeros a avut loc anul trecut
Incidentul sângeros a avut loc anul trecut
China a reținut cel puțin șase persoane pentru că ar fi defăimat patru soldați uciși în bătaia sângeroasă cu indienii de la frontiera vestică a țării, în iunie 2020.

Conform CNN, poliția a transmis că a reținut șase persoane vreme de 15 zile în întreaga țară, în timp ce presa de stat îi numește pe soldații uciși „martiri”. Din 2018, China are în vigoare o lege care interzice cetățenilor să „insulte sau jignească eroi ori martiri”. Legea a fost inițial una civilă, însă de luna viitoare intră în vigoare în materie penală.

Arestările celor care au criticat „eroii naționali” arată cât de sensibil este Beijingul la încleștarea de la granița cu India, cea mai mortală luptă dintre cele mai populate țări ale lumii de mai bine de 40 de ani. Opt luni întregi, armata chineză nu a dezvăluit vreun detaliu legat de bilanțul morților, în timp ce New Delhi a anunțat că 20 de indieni și-au pierdut viața în acel conflict.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel