Chiliman nu exclude o candidatură pentru o funcţie aleasă în PNL
Andrei Chiliman, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu exclude posibilitatea de a-şi depune candidatura în cadrul Congresului PNL, dar pentru o funcţie aleasă şi nu desemnată de drept.
"În cazul în care vor exista funcţii alese de Congres, e posibil să candidez. În niciun caz nu voi accepta, şi ţin să îi transmit şi domnului Crin Antonescu, să fac parte dintr-un organism de conducere pe o funcţie desemnată pe drept. E vorba de un set de principii pe care le respect.
Dacă vor fi funcţii alese de Congres, poate voi candida. Nu accept poziţii numite în cadrul organismelor de conducere ale PNL. E posibil să candidez pentru funcţii alese. Singura cale pentru PNL este cea a alegerilor uninominale pentru Birou, care dau legitimitate membrilor respectivi şi nu îi transformă în nişte subordonaţi ai celui care conduce partidul", a spus primarul sectorului 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News