Data actualizării:
Data publicării:

Chiliman susține PNL din PDL

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
andrei chiliman decee
andrei chiliman decee

Andrei Chiliman, recent înscris în PDL, unde a primit două funcții de conducere, susține cauza PNL în cazul unei fuziuni cu PDL. 

Întrebat dacă este posibilă fuziunea până în alegerile prezidențiale, Andrei Chiliman a spus, la RFI, că "din punct de vedere juridic, nu, dar este vorba de un gest politic care trebuie făcut, în aşa fel încât chiar dacă juridic lucrurile pot să dureze, că pot să apară contestaţii sau alte asemenea, organizaţiile să poată să facă această unificare şi să lucreze împreună încă din toamna acestui an, cât de rapid posibil".

Prim-vicepreședuntele PDL, Andrei Chiliman, a subliniat cu privire la denumirea noului partid de dreapta, rezultat din fuziunea PNL și PDL, că "Sentimental, ca fost membru al PNL-ului, ca fiind unul dintre cele mai vechi partide din România, cu nume vechi de tot, sigur că aş prefera să rămână numele de PNL. Dar eu nu cred că trebuie astăzi să condiţionăm un proiect atât de important pentru România şi pentru ţară de nişte chestiuni care sunt mai degrabă sentimentale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel