Data actualizării:
Data publicării:

Chevron a încheiat explorarea la Pungești. Ce urmează

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Chevron a încheiat explorarea gazelor de șist la Pungești. Au fost două luni de foraj la adâncimi de trei mii de metri. 

Informaţiile obţinute urmează să fie analizate pentru stabilirea potenţialului zăcământului. 

"Chevron anunţă că activităţile de foraj de explorare au fost finalizate la sonda sa din apropierea satului Siliştea, judeţul Vaslui. Activităţile de foraj au fost demarate la începutul lunii mai 2014, după efectuarea tuturor verificărilor de siguranţă şi performanţă, şi au fost finalizate fără incidente. În prezent, Chevron analizează informaţiile obţinute atât pe parcursul operaţiunilor de foraj cât şi în urma investigaţiilor geo-fizice de sondă, pentru a înţelege potenţialul de resurse de gaze naturale din argilite", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de oficialii companiei Chevron România.

VEZI și: Poziția Chevron față de protestele de la Pungești

Compania Chevron a demarat, la începutul lunii mai, lucrările de explorare a gazelor de şist în extravilanul localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, fiind prima locaţie din România unde compania petrolieră a început prospecţiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel