Data actualizării:
Data publicării:

Chef Scărlătescu, DEVASTAT. Ultima discuție cu Liviu Chiorpec: L-am rugat să mai stea în viață până ne întoarcem din Grecia

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Instagram Cătălin Scărlătescu
Foto: Instagram Cătălin Scărlătescu

Chef Cătălin Scărlătescu a făcut dezvăluiri despre ultima discuție cu Liviu Chiorpec.

Bucătărul Liviu Chiorpec a murit joi dimineață, pe 4 noiembrie, după ce a pierdut lupta cu o boală cruntă: cancerul, a spus Raluca Neagu. 

Chef Cătălin Scărlătescu a făcut o postare pe Facebook, după aflarea veștii. "Drum bun, prieten drag. Dumnezeu să te odihnească în pace.", a scris chef Cătălin Scărlătescu.

Cătălin Scărlătescu, dărâmat de moartea lui Liviu Chiorpec

Vestea l-a dărâmat pe celebrul chef, care își făcuse planuri mari cu Liviu Chiorpec pentru următorul sezon "Chefi la cuțite".

În cadrul unui interviu, Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit că ultima discuție a avut-o Liviu Chiorpec în urmă cu doar câteva zile, atunci când se afla în Grecia. Cunoscutul bucătar l-a rugat să rămână în viață măcar până când va reveni în țară, pentru că au o țintă de îndeplinit. 

"Vestea asta a venit așa… și nici nu știu ce să spun. Un om mai frumos ca el n-a existat. Ultima oară când am vorbit cu el eram în Grecia, la filmări, toți trei și l-am sunat eu și am vorbit toți trei cu el, și eu, și Bontea, și Dumitrescu. Eram toți trei într-un van și ne-am urat toate cele bune unul altuia, și noi lui, și el nouă, și pe rând, și separat. L-am rugat să mai stea în viață până ne întoarcem și noi, să mai facem sezonul următor, în speranța că vom face mai multe, dar nici el nu mai era foarte optimist", a declarat Chef Cătălin Scărlătescu pentru fanatik.ro.

Prietena lui Liviu Chiorpec, mesaj: "Să-i înveți, dragă Liviu, pe cei de Sus, să bea șampanie la micul dejun"

"E o dimineață în care îmi moare un prieten după o lungă și demnă lupta cu cancerul. Liviu Chiorpec, astăzi este doar despre tine și sauvignonul va fi de acum încolo despre tine. Mi-e trist, mi-e frig, mă gândesc că cei buni și cu lumini in suflete pleacă prea brutal, prea rapid din viața ta. Ne-am cunoscut călcându-ne pe picioare la cursurile de tango și am continuat povestind despre mări, țări si cărți, iubiri pierdute și piruete ale vieții. Ne-am dus alături anii îmblânzindu-i cu șampanie și sauvignon blanc căutând în noi sunete și forme. Să-i înveți, dragă Liviu, pe cei de Sus, să bea șampanie la micul dejun.", a scris Raluca Neagu, prietenă de-ale sale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel