Charlize Theron, despre rolul din 'The Addams Family'
Actriţa de origine sud-africană Charlize Theron a mărturisit că i-a fost 'foarte uşor' să spună 'da' rolului din noul film 'The Addams Family', informează Press Association.
Actriţa va împrumuta vocea Morticiei Addams în această versiune animată, în care îi vom mai regăsi pe Oscar Isaac, în rolul soţului său, Gomez, pe Chloe Grace Moretz în rolul lui Wednesday, faimoasa fiică tristă a cuplului, şi pe rapperul Snoop Dogg în rolul Vărului It. Theron, recompensată cu un Oscar pentru interpretare feminină în 2003 pentru drama 'Monster', a declarat că nu a stat pe gânduri să se alăture distribuţiei din 'The Addams Family'.
Vorbind la premiera filmului la Los Angeles, actriţa a declarat pentru PA: 'M-am tot gândit cât de norocoasă sunt că au venit la mine, pentru că este un rol atât de grozav şi sunt atât de multe actriţe uimitoare la care ar fi putut apela, aşa că am fost extrem de recunoscătoare că am avut ocazia să fac parte din distribuţie'. Familia Addams, o familie aristocratică macabră, de obicei prea puţin conştientă de teama pe care o provoacă altora, a început ca un desen animat în revista New Yorker în 1938 şi de atunci a fost adaptată de nenumărate ori pentru micile şi marile ecrane. 'Le-am iubit întotdeauna', a declarat actriţa, de 44 de ani, despre personajele din familia Adams. 'Îmi place tot ce sărbătoreşte şi poate face umor din teme morbide, iar ei fac asta mai bine decât oricine altcineva', a completat ea.
'The Addams Family' va putea fi văzută în cinematografe din luna octombrie, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News