Charles al III-lea a ajuns în Germania pentru prima sa vizită externă, în calitate de rege
Regele Charles al III-lea a ajuns miercuri la Berlin cu ocazia primei vizite în străinătate pe care o efectuează în calitate de suveran, considerată un "gest european important" după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, informează AFP.
Un avion alb decorat pe una dintre părţile laterale în culorile drapelului britanic (supranumit "Union Jack" - n.red.) a aterizat la Aeroportul Internaţional Berlin-Brandenburg în jurul orei locale 13:50.
Aeronava a rulat pe pistă şi s-a oprit în zona militară a aeroportului, unde un covor roşu a fost întins în faţa scărilor sale.
Regele britanic şi soţia lui, Camilla, care au fost întâmpinaţi de şeful biroului de protocol german şi de ambasadorul Regatului Unit, se vor deplasa la Poarta Brandenburg, unde vor fi primiţi cu onoruri militare de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
Este pentru prima oară când o astfel de ceremonie va fi organizată pentru un şef de stat lângă acest monument emblematic, care a fost şi un simbol al despărţirii oraşului Berlin timp de peste trei decenii.
Celebrul bulevard Unter den Linden a fost decorat cu numeroase drapele britanice în semn de omagiu adus suveranului şi reginei consoarte, aşteptaţi să ajungă la faţa locului în jurul orei locale 15:00.
Această vizită se doreşte o ocazie solemnă pentru a celebra relaţia de prietenie dintre cele două ţări.
Frank-Walter Steinmeier, care îl va însoţi pe regele britanic de-a lungul întregii deplasări, a spus că vizita sa reprezintă "un gest european important".
Cuplul regal britanic este aşteptat cu nerăbdare de numeroşi curioşi, inclusiv de persoane care au stat la cozi timp de multe ore pentru a avea acces în zona în care se va desfăşura ceremonia de la Poarta Brandenburg.
"Este prima vizită a regelui în Germania. Vrem să sărbătorim acest lucru, nu contează cât timp vom aştepta", a declarat Anja Wieting, în vârstă de 50 de ani, o angajată a unui magazin de pantofi, care a venit special cu fiica sa de 18 ani din Oldenburg, un oraş din vestul Germaniei.
"O monarhie ar oferi strălucire şi speranţă Germaniei. Cred că ne-ar face bine", a adăugat Sylke Freundentahl, în vârstă de 56 de ani, o educatoare în Braunschweig, exprimând o aspiraţie neîmpărtăşită însă de marea majoritate a germanilor.
Maik Mattes, un student din Munchen în vârstă de 21 de ani, a venit la Berlin pentru vacanţa de Paşte.
"Sunt aici puţin din întâmplare, dar este o ocazie frumoasă. Să vezi în direct aşa ceva este mai bine decât la televizor", a declarat el.
Până la 1.100 de poliţişti au fost mobilizaţi, fiind aduse şi întăriri din alte regiuni, precum şi 20 de câini special antrenaţi pentru detectarea explozibililor. Circulaţia a fost oprită pe mai multe bulevarde din centrul Berlinului.
"Cuplul regal şi-a exprimat dorinţa de a vorbi în mod direct cu berlinezii", a declarat directorul Poliţiei locale, Thomas Drechsler, pentru presa germană.
Regele britanic se va deplasa apoi la palatul prezidenţial din Bellevue pentru a participa la o recepţie dedicată provocărilor climatice. Charles al III-lea militează de foarte mulţi ani pentru protejarea mediului înconjurător.
Va urma un banchet al cărui meniu va include, în onoarea regelui, preparate vegetariene. Invitaţii vor putea să aleagă pentru felul principal între tartine cu spanac, ciuperci şi pui fript. Vinuri germane vor însoţi celelalte gustări.
Programul vizitei din Berlin va continua joi. Regele Charles al III-lea urmează să se întâlnească cu cancelarul Olaf Scholz, să viziteze alături de primarul local o piaţă, să susţină un discurs în Camera Deputaţilor şi să stea de vorbă cu refugiaţi ucraineni.
Vizita cuplului regal în Germania se va încheia vineri cu o etapă la Hamburg, metropolă portuară şi al doilea oraş ca mărime al ţării.
Iniţial, cuplul britanic ar fi trebuit să ajungă mai întâi în Franţa, înaintea vizitei din Germania, însă călătoria lor la Paris a fost anulată din cauza protestelor sociale asociate cu reforma pensiilor.
Ultima vizită a reginei Elisabeta a II-a în Germania datează din 2015, pe vremea cancelarului Angela Merkel, şi a declanşat un entuziasm general în ţară.
Cea mai marcantă vizită a fostei suverane a avut loc în 1965, într-un Berlin care era încă despărţit printr-un zid. Acea vizită a fost percepută ca fiind momentul ce a marcat reconcilierea dintre cele două ţări după Al Doilea Război Mondial.
Charles al III-lea ar trebui să beneficieze la rândul său de o primire călduroasă: el cunoaşte foarte bine Germania, o ţară pe care a vizitat-o de peste 40 de ori, potrivit Ambasadei britanice din Berlin.
De altfel, germanii sunt în continuare mari fani ai familiei regale din Regatul Unit, provenită dintr-o "foarte lungă tradiţie" de suverani, iar interesul lor faţă de monarhia britanică nu pare deloc să se diminueze, a declarat Michael Hartmann, sociolog la Universitatea tehnică Damstadt, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News