CFR SA: Durata călătoriei cu trenul de la Bucureşti la Suceava, redusă cu o oră
Durata călătoriei cu trenul de la Bucureşti la Suceava (447 km) se va reduce la 5 ore şi 30 de minute, pentru trenurile de călători, după mulţi ani în care restricţiile de viteză au prelungit durata acestei călătorii până la 6 ore şi jumătate, informează CFR SA, printr-un comunicat remis, marţi, Agerpres.
"Personalul feroviar al CFR SA a ridicat până în prezent peste 90% din numărul total al restricţiilor de viteză existente pe Magistrala Bucureşti - Suceava, iar până la sfârşitul lunii acestea vor fi eliminate în totalitate. Menţionăm faptul că restricţiile de viteză au fost ridicate prin efortul depus de angajaţi specializaţi din cadrul regionalelor Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Constanţa, care au finalizat deja lucrările de reparaţii, la această oră fiind în desfăşurare lucrările pentru ridicarea ultimelor restricţii de viteză de pe raza Regionalei CF Galaţi. Precizăm totodată că, în măsura eliminării ultimelor limitări de viteză, se analizează şi posibilitatea reducerii timpilor de circulaţie la 5 ore", se menţionează în comunicat.
CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, a informat de asemenea şi operatorii de transport de călători şi de marfă că timpii de mers între Bucureşti şi Suceava se vor reduce cu o oră în noul Mers de Tren şi pot transmite deja solicitări de modificare a traselor şi a numărului de trenuri pentru relaţia Bucureşti Nord - Suceava, conform noului program de circulaţie.
Totodată, CFR SA analizează modificarea timpilor de mers şi pe alte magistrale feroviare.
"Reducerea duratei de călătorie între Bucureşti şi Suceava este unul dintre obiectivele propuse şi atinse pentru noul Mers de Tren, însă ridicarea restricţiilor de viteză şi pe celelalte regionale ne va permite să luăm în calcul noi timpi de circulaţie şi pe alte rute feroviare de interes atât pentru călători, dar şi pentru operatorii de transport de marfă,", a declarat Constantin Axinia, director general al CFR SA.
Reprezentanţii societăţii subliniază că lucrările de reparaţii pentru ridicarea restricţiilor de viteză care au mai rămas de executat se desfăşoară în paralel cu asigurarea condiţiilor optime de trafic, astfel încât graficul de circulaţiei al trenurilor care tranzitează zonele de lucru să nu fie afectat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News