Data publicării:
CFR Cluj, ţinută în şah de UTA Arad. Cine se află pe primul loc în Superligă după etapa a 13-a
UTA Arad a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (0-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.
Campioana a dominat prima repriză şi a marcat prin ghanezul Nana Boateng (32). Clujenii au avut şi două bare, prin Daniel Bîrligea (14) şi Boateng (41).
UTA a reuşit să egaleze după pauză, prin autogolul croatului Denis Kolinger (59), care deviat în propria poartă mingea reluată cu capul de Alexandru Benga la un corner.
CFR a forţat golul victoriei, dar nu a reuşit acest lucru, deşi a avut superioritate numerică în ultima parte a meciului, după eliminarea lui Damian Isac (74).
Isac a primit iniţial cartonaş galben pentru o intrare dură la Ciprian Deac, dar în cele din urmă Ionuţ Coza a schimbat decizia după intervenţia arbitrajului video. Deac a fost schimbat din cauza accidentării. CFR venea după patru victorii consecutive fără gol primit. UTA nu are nicio victorie în ultimele trei etape, venind după două eşecuri.
AFC UTA Arad - FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), Arena Francisc Neuman - Arad Au marcat: Denis Kolinger (59, autogol), respectiv Bismark Nana Adjei-Boateng (32). Cartonaş roşu: Damian Isac (CFR, 74).
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş) Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia) Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF.
Superliga - rezultatele etapei a 13-a şi clasamentul
Meciurile din etapa a 13-a a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni.
Rezultate: Vineri 7 septembrie
FC Voluntari - CS Mioveni 3-1 (2-1), Stadion Anghel Iordănescu - Voluntari
Au marcat: Vitalie Damaşcan (14), Omar Govea (45), Cosmin Florin Achim (59), respectiv Blerim Krasniqi (22).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova) Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Adrian Pitu (Constanţa) - LPF
FC Argeş - Universitatea Craiova 1-0 (0-0), Stadion Nicolae Dobrin - Piteşti
A marcat: Andreas Calcan (53). Cartonaş roşu: Paul Papp (Universitatea) 89.
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti) Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova) Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF
Sâmbătă 8 octombrie
FC Universitatea Cluj - AFC Hermannstadt 1-0 (0-0), Cluj Arena - Cluj-Napoca
A marcat: Marius Briceag (83). Cartonaş roşu: Ovidiu Horşia (Universitatea, 62). Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)
Arbitru video: Istvan Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Iuliuss Nemţeanu (Ghermăneşti/Ilfov) - LPF
FC Rapid Bucureşti - AFC Botoşani 1-1 (0-1), Stadion Rapid-Giuleşti - Bucureşti
Au marcat: Junior Morais (84), respectiv Alexandru Ţigănaşu (38). Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: George Cătălin Găman (Craiova) Arbitru video: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (Bucureşti) Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Ion Craiu (Bucureşti) - LPF
Duminică 9 octombrie
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Farul Constanţa 0-1 (0-1), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe
A marcat: Louis Munteanu (33). Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF
FC Petrolul Ploieşti - FC FCSB 0-2 (0-1), Stadion Ilie Oană - Ploieşti
Au marcat: Joyskim Dawa (45+2), Florinel Coman (47).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti) Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF
Luni 10 octombrie
FC U 1948 Craiova - AFC Chindia Târgovişte 0-1 (0-0), Stadion Ion Oblemenco - Craiova
A marcat: Doru Popadiuc (64).
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Adrian Vornicu (Iaşi); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) Arbitru video: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Vlad Bârleanu (Bucureşti) Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) - LPF
AFC UTA Arad - FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), Arena Francisc Neuman - Arad
Au marcat: Denis Kolinger (59, autogol), respectiv Bismark Nana Adjei-Boateng (32). Cartonaş roşu: Damian Isac (CFR, 74).
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş) Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia) Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
Clasamentul:
Loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Farul Constanţa 13 9 3 1 25-10 30
2 Rapid 13 8 1 4 14-9 25
3 CFR Cluj 11 7 1 3 18-10 22
4 FC Hermannstadt 12 6 4 2 16-10 22
5 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 13 5 4 4 20-10 19
6 Universitatea Craiova 12 5 3 4 14-14 18
7 Petrolul Ploieşti 13 5 2 5 11-15 17
8 FC Voluntari 13 4 4 5 12-13 16
9 UTA Arad 13 4 4 5 12-16 16
10 FC Argeş 13 5 1 7 12-18 16
11 FC U Craiova 13 4 3 6 14-14 15
12 FCSB 11 3 5 3 16-17 14
13 Universitatea Cluj 13 3 5 5 9-12 14
14 FC Botoşani 12 3 5 4 11-18 14
15 Chindia 12 2 3 7 12-18 9
16 CS Mioveni 13 1 4 8 9-21 7
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News