CFR Cluj petrece Revelionul la 8 puncte în urma FCSB după rezultatul cu 'U' Cluj - Video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
 Foto: Pexels
Foto: Pexels
CFR Cluj a câştigat categoric derby-ul local cu Universitatea Cluj, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal. 

Gazdele au deschis scorul după circa 100 de secunde, prin Karlo Muhar (2), în urma unui corner. Daniel Bîrligea (41) a majorat diferenţa din pasa lui Durel Avounou. Nigerianul Philip Otele a reuşit dubla după pauză (77, 86), primul din pasa lui Ermal Krasniqi, iar al doilea după erori mari în careul oaspeţilor comise de Robert Silaghi şi de Bogdan Mitrea.

CFR a mai avut ocazii mari prin Bîrligea (24 - bară, 29 - şut în portarul Plamen Iliev), Otele (14 - Iliev a respins în bară, 79 - singur cu Iliev) şi Luka Juricic (90+3, Lucas Masoero a respins de pe linia porţii). Cele mai mare ocazii ale Universităţii i-au aparţinut lui Ianis Stoica, al cărui gol (34) a fost anulat pentru ofsaid la Elvis Manu, iar în min. 52 a trimis cu capul pe lângă poartă. Cu acest succes, CFR termină anul pe locul al doilea în clasament.

Echipa antrenată de Andrea Mandorlini a pus capăt unei serii de şase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri şi trei eşecuri. CFR rămâne singura echipă neînvinsă pe teren propriu în acest sezon. Universitatea Cluj, în schimb, a pierdut primul său meci în deplasare în această stagiune. U încheie anul cu două eşecuri consecutive. În tur, CFR Cluj s-a impus cu scorul de 4-3.

FC CFR 1907 Cluj - FC Universitatea Cluj 4-0 (2-0), Stadion Dr. Constantin Rădulescu - Cluj-Napoca Au marcat: Karlo Muhar (2), Daniel Bîrligea (41), Philip Otele (77, 86). Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare) Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare) Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) - LPF.

Video

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 FCSB 21 13 5 3 38-20 44

2 CFR Cluj 21 10 6 5 37-21 36

3 Universitatea Craiova 21 9 7 5 31-23 34

4 Rapid 21 8 9 4 34-22 33

5 Sepsi OSK 21 8 6 7 27-25 30

6 Farul Constanţa 21 8 6 7 30-31 30

7 FC Hermannstadt 21 6 11 4 27-23 29

8 Universitatea Cluj 21 7 8 6 28-31 29

9 FC U Craiova 1948 21 8 3 10 33-33 27

10 Petrolul Ploieşti 21 5 12 4 22-22 27

11 Oţelul Galaţi 20 5 11 4 21-20 26

12 UTA 21 5 9 7 23-28 24

13 FC Voluntari 20 6 6 8 26-33 24

14 Politehnica Iaşi 21 5 8 8 25-31 23

15 Dinamo 20 3 4 13 12-31 13

16 FC Botoşani 20 0 9 11 18-38 9

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel