CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes, rezultat în Conference League
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
CFR Cluj a câştigat cu scorul de 3-0 (2-0) meciul cu formaţia andorrană Inter Club d'Escaldes, disputat joi, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în prima manşă a turului secund preliminar al Europa Conference League la fotbal.

Golurile au fost înscrise de Jefte Betancor, în minutul 5, din penalty, Gabriel Debeljuh, în minutul 38, şi Raul Feher, în minutul 84, în propria poartă. CFR Cluj, fără să forţeze, chiar tratând cu destulă lejeritate unele faze, a controlat autoritar partida în faţa unui adversar extrem de modest şi este aproape sigură de calificarea în faza următoare a competiţiei.

Jefte a deschis scorul foarte rapid, în minutul 5, când a transformat un penalty obţinut tot de el după un henţ comis de fundaşul român al oaspeţilor, Raul Feher. Adrian Păun a şutat periculos în minutul 12, iar după trei minute a fost şi mai aproape de gol, dar portarul Adria Munoz a salvat.

CFR a fost la un pas de majorarea diferenţei în min. 25, la o minge recentrată de Debeljuh, pentru ca faza următoare să aducă o mare ocazie a lui Boateng. Munoz s-a remarcat din nou la lovitura de cap a lui Debeljuh (27).

Golul doi a venit în min. 38 după o acţiune cursivă, Debeljuh fructificând pasa lui Jefte. Oaspeţii au avut o acţiune mai consistentă la un minut după golul lui Debeljuh şi au avut şansa golului în penultimul minut al primei reprize. Claudiu Petrila, introdus la pauză, a avut o ocazie mare în min. 48. Munoz a ieşit la timp în faţa lui Jefte (51), apoi a salvat două şuturi ale lui Debeljuh (57, 58) şi execuţia lui Boateng (80).

Bălgrădean a fost atent la una din rarele incursiuni ofensive ale echipei vizitatoare (64). Campioana României, lipsită de inspiraţie, a apăsat destul de rar pe accelerator şi a mai punctat o singură dată, în min. 84, după autogolul lui Feher, care a lovit greşit mingea când a încercat să respingă. Emmanuel Yeboah a irosit cu seninătate o ocazie în min. 90+4.

Meciul s-a încheiat cu un scor blând în comparaţie cu situaţia de pe teren, fiind de remarcat faptul că dintre marcatori singurul român a fost Feher cu autogolul său. Spaniolul Adria Gallego, fundaşul dreapta al lui Inter Club d'Escaldes, a evoluat la Politehnica Iaşi.

Meciul retur va avea loc pe 27 iulie în Andorra. CFR Cluj a fost eliminată de echipa armeană Piunik Erevan în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Dacă va trece de Inter Club d'Escaldes, formaţia ardeleană o va întâlni pe Şahtior Soligorsk (Belarus) în turul 3 preliminar al Europa Conference League. În turul al treilea, CFR ar urma să joace în deplasare prima manşă, pe 4 august, iar revanşa pe teren propriu, în data de 11 august.

CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes 3-0 (2-0)

Au marcat: Jefte Betancor (5 - penalty), Gabriel Debeljuh (38), Raul Feher (84 - autogol) Cluj-Napoca, Stadion 'Dr. Constantin Rădulescu' Europa Conference League - turul al doilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele: CFR Cluj:

34. Cristian Bălgrădean - 4. Cristian Manea, 3. Andrei Burcă, 33. Denis Kolinger (44. Yuri Matias, 77), 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 21. Bismarck Adjei-Boateng (73. Karlo Muhar, 89), 40. Lovro Cvek - 17. Jefte Betancor (20. Vito Hammershoej-Mistrati, 68), 22. Gabriel Debeljuh (15. Emmanuel Yeboah, 89), 7. Adrian Păun (11. Claudiu Petrila, 46). Antrenor: Dan Petrescu. Rezerve neutilizate: 1. Simone Scuffet, 23. Rareş Florian Gal - 6. Danijel Graovac, 9. Marko Dugandzic, 37. Mihai Bordeianu, 47. Christopher Braun.

Inter Club d'Escaldes:

25. Adria Munoz - 49. Adria Gallego Arias (2. Chus Rubio, 85), 12. Raul Feher, 4. Ivan De Nova, 48. Cristian Gonzalez Lopez - 21. Aridai Cabrera, 20. Jordi Roca, 19. Viti Martinez (5. Sergi Moreno, 77(, 27. Roger Marce Torres - 7. Genis Soldevila (căpitan; 17. Angel De la Torre, 59), 9. Sascha Andreu (11. Jordi Betriu, 77). Antrenor: Raul Obiols Rodriguez. Rezerve neutilizate: 13. Jesus Coca - 66. Ildefons Lima.

Arbitru: Alex Troleis; arbitri asistenţi: Jan Hermansen, Jorleif Djurhuus; al patrulea oficial: Eiler Rasmussen (toţi din Insulele Feroe) Cartonaşe galbene: Feher (5), Păun (11), Soldevila (50), Boateng (50), notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel