Data publicării:

CFR Cluj, traseu şi posibile adversare pentru accesul în grupele Champions League

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

CFR Cluj va fi cap de serie la tragerile la sorți care vor avea loc în 9 august, pentru turul 1 al UEFA Champions League, care se va disputa, în premieră, într-o singură manșă. Campioana României va trebui să învingă 4 adversare pentru potul de 20 de milioane de euro.

CFR Cluj a devenit campioana României la fotbal, însă va avea o misiune aproape imposibilă să ajungă în grupele UEFA Champions League. Miza este una enormă pentru toate echipele: UEFA dă, din start, câte 15 milioane de euro echipelor calificate în grupe. CFR Cluj va fi cap de serie la tragerea la sorţi şi va avea o adversară accesibilă din Feroe, Ţara Galilor sau Gibraltar. Apoi CFR va trebui să învingă trei adversare mai bine cotate.

Pentru prima dată în istorie, primele trei tururi preliminare se vor juca într-o singură manşă, din cauza pandemiei de COVID-19. Posibilele adversare pentru CFR Cluj, în turul 2 preliminar sunt: Celtic (Scoția), Ludogoreț (Bulgaria), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Legia Varșovia (Polonia), Dinamo Zagreb (Croația), Young Boys Berna (Elveția) , Maccabi Tel-Aviv (Israel), Molde (Norvegia) și Qarabag (Azerbaijan), citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel