Data actualizării:
Data publicării:

CFR Călători introduce vagoane de dormit și pe trenurile de zi

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Compania CFR Călători introduce, începând din această săptămână,  vagoane de dormit și în trenurile care circulă în timpul zilei.

Este vorba despre garniturile de lung parcurs, care depășesc 10 - 15 ore, noul serviciu fiind introdus la sugestia publicului - a declarat pentru Radio România Actualități directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.

Fiind tot timpul atenţia la ceea ce ne spun călătorii noştri, am considerat că trebuie să le oferim un nou produs. Este vorba de vagoanele de dormit sau vagoane cușetă, care vor circula şi pe timp de zi. Ce rezolvă acest lucru? Rezolvă, pentru că avem trenuri care, programat, trec de 10 ore în parcurs și atunci sunt o mulțime oameni care doresc să se odihnească şi pe durata călătoriei, dar sunt oameni care doresc să aibă un regim de exclusivitate în tren, să îşi rezerve o cabină în care să fie singuri sau într-o formulă mai restrânsă, cu soţul, soţia, partenerul, a anunţat Dan Costescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel