Data publicării:
Cezar Preda, despre Florian Coldea: Dacă este vinovat, va plăti
Cezar Preda, membru în comisia de control SRI, spune că Eduard Hellvig îndeplinește condițiile pentru a fi un bun director al serviciului.
"Eu cred că e o alegere bună. Îl cunosc foarte puțin personal pe dl Hellvig. Am lucrat cu domnia sa instituțional. Fiind și membru al comisiei de control al SRI o să lucrăm instituțional și în continuare. Cred, totuși, că nominalizarea este de bun augur și va primi votul Parlamentului.
VEZI ȘI: Sorina Matei, decizie RADICALĂ cu privire la viitorul său la B1 TV
Șefii de servicii civili sunt oameni care au în primul rând nevoie de un nivel al inteligenței foarte ridicat. A spune că ești expert în servicii e ca și cum ai spune că ești expert în președinția României. Te duci acolo și înveți (...) Eu cred că lucrurile vor fi în regulă, așa cum au fost și timp de opt ani cu domnul George Maior, până să intrăm în această cavalcada a învinuiților penali și a responsabilităților din SRI", a declarat Cezar Preda.
Întrebat dacă activitatea SRI a fost perturbată de acuzațiile care i s-au adus în ultima perioadă directorului interimar, Florian Coldea, ceea ce ar explica desele trimiteri la "calm" făcute, joi, de președintele Klaus Iohannis, Cezar Preda a subliniat faptul că șeful statului a făcut foarte bine că a luat o decizie.
"În ceea ce privește acuzele aduse de doamna Udrea (și nu numai), eu cred că se face o confuzie foarte mare și se vor vedea acțiuni total diferite față de ceea ce înseamnă lumea civilă, politică. Noi politicienii suntem foarte ușor acuzați, în urma acuzațiilor rămân niște urme, niște răni, dar trecem peste ele. 'Așa a fost momentul, am suferit ceva, dar era o bătălie politică, s-a terminat'.
La militari nu e așa. Când ai acuzat un militar de ceva, ori dovedești că așa este, ori el merge până la capăt și își cere dreptatea. Militarul nu poate să rămână ca civilul într-o stare de confuzie, pe un militar nu pot rămâne pete. Ei ori sunt vinovați, ori nu sunt: dacă te-ai luat de un militar, ori l-ai omorât, ori te omoară. Deci, dacă Florian Coldea e vinovat, va plăti, daca nu, va plati cel care a lansat acuzațiile", a declarat Cezar Preda într-un interviu acordat pentru Ziare.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News