CExN PSD: Mihai Tudose-Liviu Dragnea, CONFRUNTARE. Miniștrii și baronii PSD, MESAJE în AVALANȘĂ pe Facebook
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Luni, la ora 14:00, PSD-ul ia decizii cu impact major, în CExN. 

În contextul în care ședința din PSD era așteptată abia la sfârșitul lunii, CExN-ul de luni activează liderii de partid care transmit mesaje-cheie pe Facebook. 

Iată ce declară ei în contextul conflictelor din PSD: 

Laude pentru Guvernul Tudose. ”Orice zi pierdută e o crimă”

Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene: ”Dezvoltarea economică a României, cea mai importantă parte a programului de guvernare, nu poate fi obţinută decât prin muncă asiduă, miniştri competenţi şi linişte guvernamentală. Sub mandatul actualului prim-ministru, România a acreditat Autorităţile de Management, a luat măsurile pentru îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante, a primit primii bani europeni din perioada 2014 - 2020. 2018 este cel mai important an, România poate pierde definitiv 1,5 miliarde euro din actualul exerciţiu. Orice zi pierdută este o crimă la adresa dezvoltării economice a României. Responsabilitatea actului de guvernare aparţine prim-ministrului şi echipei sale, orice decizie guvernamentală trebuie luată în interiorul Guvernului!”. 

[citeste si]

Doina Federovici, senator, președintele organizației județene Botoșani a PSD: ”Discuţiile din partid trebuie lămurite cât mai repede. Nu are sens să perpetuăm această stare neclară până la finalul lunii ianuarie. Trebuie să ne întâlnim în cel mai scurt timp într-un CExN în care să ajungem la o concluzie clară, pe care să ne-o asumăm cu toţii, iar apoi să ne concentrăm pe realizarea programului de guvernare.”

”Moment de răscruce”

Adrian Ţuţuianu, senator, preşedintele PSD Dâmboviţa: ”Nu este stilul meu să mă exprim pe teme importante pentru #PSD prin postări pe pagina de facebook, dar momentul mă obligă. Am luat act de intenția convocării ședinței Comitetului Executiv Național pentru ziua de luni, 15.01.2018, la cererea mai multor lideri ai partidului. În acest sens, fac și eu următoarele precizări:

1. Sunt îngrijorat cu privire la evoluțiile interne din partid și cred că ne aflăm într-un moment de răscruce. Performanțele economice înregistrate în anul 2017, creșterile de salarii și pensii și alte lucruri bune ale guvernării au fost, în bună parte, anulate de conflictul intern.

2. Consiliile Județene, primarii, oamenii din județe au nevoie de un guvern care să le sprijine proiectele. #România are nevoie de stabilitate pentru a continua să se dezvolte. Oamenii așteaptă de la noi rezultate, locuri de muncă mai bine plătite, autostrăzi, școli, spitale etc. Nu cred că putem să o luăm mereu de la capăt din 6 în 6 luni. VEZI CONTINUAREA AICI

”Continuarea implementării măsurilor din programul de guvernare”

Florian Bodog, ministrul Sănătății: ”Sunt încrezător că în cadrul Comitetului Executiv Naţional se va lua o decizie înţeleaptă, care va servi în mod obligatoriu interesul românilor de a avea o guvernare solidă şi eficientă. Scopul nostru este unul singur: continuarea implementării măsurilor din programul de guvernare, pentru care PSD a fost votat masiv de români. La nivelul Ministerului Sănătăţii, în 2018, vom accelera ritmul implementării acestor politici menite a îmbunătăţi calitatea actului medical oferit pacienţilor români, precum şi condiţiile de muncă pentru personalul medical”. 

”Cum putem democratiza puterea de decizie în partid şi despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze”

Felix Stroe, ministrul Transporturilor: ”Ar fi bine ca la CExN-ul următor să purtăm o discuţie serioasă despre cum putem democratiza puterea de decizie în partid şi despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze. E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiţi oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizaţiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toţi cei care am muncit pentru a câştiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie să aibă şi decizia.”

”Modalitățile în care acest Guvern să funcționeze și mai bine”

Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului: ”Mă aştept ca în viitorul CExN să discutăm mai mult despre modalităţile prin care acest Guvern să funcţioneze şi mai bine decât a funcţionat până în prezent, despre ceea ce putem aduce în plus pentru România şi pentru toţi românii, indiferent dacă ne-au dat votul încrederii lor sau încă nu au făcut acest lucru, în speranţa că la finalul mandatului nostru vom avea mai mulţi susţinători în rândul românilor şi vom putea face mai mult pentru România. Guvernul este unul politic, dar cred că premierul trebuie să fie în orice situaţie şeful Guvernului - aşa cum este perceput de alegători, prezentat de mass-media şi acuzat, dacă este cazul, atunci când există eşecuri. Şeful Guvernului ştie cu ce miniştri poate lucra şi ce oameni nu corespund exigenţelor lui de lider, la fel cum se întâmplă într-o companie care trebuie să producă pentru a exista pe piaţa liberă. Dacă privim România ca pe o companie, trebuie să înţelegem necesitatea de a avea acea organizare care să ne ajute să o conducem spre atingerea obiectivelor pe care ni le dorim cu toţii. Am convingerea că avem responsabilitatea şi maturitatea politică necesare pentru a face aceste lucruri şi pentru a demonstra că prioritatea noastră este România şi cetăţenii acestei ţări. Suntem încă la început de drum pentru a restabili încrederea românilor în clasa politică, iar premierul Mihai Tudose a demonstrat că cetăţenii acestei ţări vor să fie conduşi de un lider care le înţelege problemele şi caută rezolvarea corectă, fără a face jocuri politice şi fără a lua decizii pripite. Am putea să facem toţi acelaşi lucru şi să muncim pentru binele românilor şi al României”. 

”Situația tensionată trebuie să înceteze”

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale: ”Situaţia tensionată din aceste zile, manifestată atât la nivel guvernamental, cât şi fals indusă în interiorul PSD, trebuie să înceteze cât mai curând posibil. Singura soluţie pentru rezolvarea acestor probleme este convocarea de urgenţă a unui Comitet Executiv Naţional, în care să se analizeze cauzele care au dus la apariţia acestei situaţii. Comitetul Executiv este singurul for statutar în care se pot lua deciziile corecte pentru ca această stare de fapt, care afectează grav atât imaginea partidului, cât şi actul de guvernare, să înceteze cât mai repede. Am promis românilor o guvernare puternică, stabilă, cu susţinerea totală a coaliţiei majoritare PSD-ALDE, o guvernare care să pună în aplicare, punct cu punct, programul votat de milioane de români în decembrie 2016, dar şi să respecte angajamentele asumate faţă de partenerii noştri externi”. 

”O guvernare bună și premier capabil”

Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău: ”Avem o guvernare bună şi un premier capabil să implementeze programul de guvernare votat de români! Guvernul Tudose are toată susţinerea mea. A demonstrat că poate asigura o guvernare eficientă, că echipa de guvernare are foarte multe realizări, bazate şi pe o strânsă colaborare cu administraţia publică locală. Un Guvern nu poate asigura creşterea economică şi dezvoltarea ţării dacă nu are continuitate în activitate. Să nu uităm că ne aflăm în Anul Centenarului şi este foarte important să demonstrăm că suntem uniţi şi vom duce la îndeplinire toate promisiunile făcute românilor”.

”Voi merge până la capăt alături de Liviu Dragnea”

Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, deputat: ”În toată această dispută, cei care pot tranşa lucrurile sunt preşedinţii de organizaţii, cei care înclină balanţa atât în Comitetul Executiv, cât şi în cazul unui congres. În ceea ce mă priveşte, voi merge până la capăt alături de preşedintele Dragnea, iar filiala PSD Arad va adopta aceeaşi atitudine. Nu există nici cel mai mic dubiu în acest sens. Mă întreb cum poţi să vii acum, după o bătălie atât de grea, în care toţi ştim cât am avut de suferit, să ceri decapitarea generalului care te-a dus la victorie? N-ai face altceva decât să dai satisfacţie celor care au pierdut bătălia şi care stau acum cu sufletul la gură sperând că domnul Dragnea nu va mai rezista mult în fruntea PSD. (...) Iar dacă există cineva din interior care încearcă o decapitare a conducerii PSD, a preşedintelui Dragnea, care, repet, ne-a adus cea mai mare victorie din istorie, înseamnă că acel cineva luptă împotriva partidului şi face jocurile Opoziţiei, ale preşedintelui Iohannis, ale celebrilor #rezist. Doamna Carmen Dan a avut o intervenţie publică, în care a lămurit situaţia cu documente. Cred că premierul Tudose s-a pripit atunci când a cerut public demisia ministrului de Interne, fiind de preferat ca o astfel de chestiune să fie discutată în interiorul partidului. Forurile statutare ale PSD au ales o echipă guvernamentală, iar atunci când apar defecţiuni în această echipă ele nu pot fi remediate de o singură persoană, ci tot prin decizii ale conducerii partidului. Probabil, această chestiune va fi rezolvată în Comitetul Executiv Naţional al partidului. 

”Mă voi supune, necondiționat, oricărei decizii”

Gheorghe Şimon, ministru al Economiei şi deputat PSD Maramureş: ”În calitate de parlamentar ales şi în calitate de ministru numit de către colegii mei din PSD, consider că, în primul rând, România are nevoie de stabilitate şi de o bună guvernare, pentru ca măsurile propuse în campania electorală din 2016 să poată fi respectate, în totalitate. Am ajuns deputat PSD Maramureş, la al doilea mandat, prin votul liber exprimat de cetăţenii judeţului pe care îl reprezint, fiind o poziţie care mă onorează şi mă responsabilizează. Am fost numit ministru al Economiei de către colegii mei din PSD, în cadrul unei şedinţe de Comitet Executiv al partidului. Mesajul meu către toţi cei care mi-au acordat încrederea, învestindu-mă cu votul lor, este acela că mă voi supune, necondiţionat, oricărei noi decizii care va fi luată de către CEx al PSD. Înainte de toate primează interesele României şi ale românilor. România are nevoie de stabilitate, de coerenţă şi de o bună guvernare. Pentru a putea asigura această bună guvernare, este imperios necesar ca liderii centrali ai partidului şi factorii decizionali ai Guvernului să dea dovadă de unitate, de înţelegere şi să ia decizii în consens cu interesul ţării. Toţi miniştrii Cabinetului Tudose au fost propuşi de către partid, iar eu mă voi supune oricărei decizii de partid care va fi luată în cadrul primului CEx al PSD. Sunt om politic şi am fost numit politic în funcţia de ministru, motiv pentru care decizia partidului este hotărâtoare în ceea ce priveşte poziţia mea de ministru în Guvernul României”. 

”Guvernul este un guvern politic şi fiecare funcţie ne-a fost acordată, în mod democratic, prin vot în cadrul Comitetului Executiv Naţional”

Marius Dunca, Ministrul Tineretului şi Sportului: ”Ca membri ai Guvernului avem obligaţia să respectăm încrederea pe care ne-au acordat-o cetăţenii şi să implementăm programul de guvernare. Guvernul este un guvern politic şi fiecare funcţie ne-a fost acordată, în mod democratic, prin vot în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Partidul Social Democrat este un partid unit şi puternic prin fiecare membru, primar şi preşedinte de organizaţie. Din respect pentru români şi pentru membrii PSD, trebuie să luăm decizii şi să dezbatem soarta Guvernului, cu deplină responsabilitate, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, nu în spaţiul public”. 

Revenim cu noi declarații ale liderilor PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel