Data actualizării:
Data publicării:

CExN PSD. Momentul așteptat de PNL

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte din nou astăzi.

Alegeri prezidentiale 2024

Urmează să fie luate în discuţie data votului în cazul moţiunii de cenzură şi detalii legate de congresul formaţiunii din ziua următoare, scrie Agerpres.

"Noi ne dorim să votăm cât mai repede, pentru că, în momentul ăsta, orice zi în plus cu Guvernul Orban este pierdere pentru ţară, atât sanitar vorbind, cât şi economic. Deci, sperăm ca vineri să se valideze un calendar, care să fie în linie cu această dorinţă", a afirmat Romaşcanu, miercuri, după şedinţa CExN.

Potrivit lui Romaşcanu, demersurile PSD referitoare la moţiunea de cenzură sunt "fundamentate legal", nu ţin cont de acţiunile PNL, subliniind că "s-a discutat cu absolut toată lumea", cu excepţia PMP şi PNL, în privinţa susţinerii acestei iniţiative. Romaşcanu a afirmat că "discuţiile sunt în curs" şi cu UDMR.

Moţiunea de cenzură a PSD a fost citită, joi, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în prezenţa premierului şi a mai multor membri ai Guvernului.

Congresul de sâmbătă

Despre congresul de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu, afirma miercuri că vor fi 1.509 delegaţi, împărţiţi în 38 de centre teritoriale, un altul fiind la la Palatul Parlamentului unde vor fi maximum 20 de delegaţi. El a adăugat că aceste centre teritoriale vor fi dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a acestui eveniment, iar toată lumea va avea acces pe ecrane la imaginile din toate celelalte centre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel