Data publicării:

Cetăţean bulgar cercetat pentru tăinurire, după ce autoturismul pe care îl conducea era căutat în Austria

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un cetăţean bulgar este cercetat pentru tăinuire, după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să iasă din România prin PTF Giurgiu-Ruse la volanul unui autoturism căutat de autorităţile din Austria.

"La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră la ieşirea din România, un cetăţean bulgar în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz model C 180 CDI. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Austria în data de 2 septembrie 2019", se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de ITPF Giurgiu.

Potrivit sursei citate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul dintr-un parc auto contra sumei de 6.000 de euro şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 47.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Frontieră Giurgiu până la finalizarea cercetărilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel