"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean din SUA, în vârstă de 32 ani, care se afla la volanul unui autoturism, marca Ford Ranger. Cu ocazia efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figura ca fiind furat, alertă emisă de către autorităţile din Marea Britanie în aceeaşi zi.
În continuare, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au procedat la verificarea în detaliu a autoturismului, ocazie cu care au descoperit o armă cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri, o cutie metalică ce conţinea patru sute de diabolouri de calibru 5,5 milimetri, o arbaletă prevăzută cu lunetă, nouă săgeţi pentru arbaletă şi trei vârfuri metalice pentru săgeţi, pentru care bărbatul nu avea autorizaţie să le introducă pe teritoriul statului român", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul Teritorial Giurgiu - Poliţia de Frontieră, scrie Agerpres.
Autoturismul, estimat la o valoare de două sute de mii de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar şoferul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Ilona și Ristei, moment de încercare: "Mi-a dat fatala! Nu mă mai așteptam să mai vină o dată pentru mine… o damă goală!"
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a