CET GOVORA – profit record la șase luni
Producatorul de energie termica si electrica CET Govora S.A. inregistreaza in primele 6 luni ale anului 2017 un profit net de 30,6 milioane lei, in conditiile in care, in perioada similara a anului precedent, societatea a inregistrat o pierdere neta de 5 milioane lei. Acest rezultat se inregistreaza pe fondul cresterii veniturilor din productia de baza cu peste 30% si a diminuarii chelutielilor cu peste 20%, potrivit unui comunicat Euro Insol, administratorul companiei.
Rezultatele favorabile inregistrate sunt evidentiate inlcusiv de cresterea EBITDA, de aproape 4 ori in primul semestru al anului 2017 fata de primul semestru al anului 2016, respectiv de la 12 milioane lei la 46,3 milioane lei, precum si de cresterea capitalurilor proprii cu 30 milioane lei.
La 9 mai 2016 Tribunalul Valcea a deschis procedura insolventei CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: pierderi de 335 milioane lei, datorii de 438 milioane lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane lei, disponibil bancar de doar 170 mii lei, cata vreme doar fondul lunar de salarii depasea 10 milioane lei. Administrator judiciar a fost numit Euro Insol SPRL.
"Masurile de restructurare implementate de la preluarea mandatului de administrator judiciar al CET Govora au inclus renegocierea contractelor cu partenerii comerciali, restructurarea organigramei si a personalului, redefinirea si optimizarea fluxurilor si proceselor de productie, a procedurilor de achizitii si a politicii de recuperare a creantelor, acestea avand ca efect cresterea veniturilor, reducerea tutuor categoriilor de cheltuieli si a consumurilor si nu in ultimul rand cresterea gradului de recuperare a creantelor.
[citeste si]
Astfel, CET Govora inregistreaza in primul semestru al anului 2017 un rezultat net pozitiv de peste 30 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 5 milioane lei in primul semestru al anului 2016. De la deschiderea insolventei si pana la 30.06.2017 s-au achitat in integralitate datoriile comerciale si fiscale curente, care insumeaza aproximativ 430 milioane lei, in conditiile cresterii continue a soldului de disponibil de lichiditati, care a ajuns la peste 120 milioane lei.
Urmarim permanent prin deciziile luate sa imbunatatim performantele finanicare ale societatii si sa asiguram cadrul necesar implementarii cu succes a unui plan de reorganizare." a declarat Cristian Gavril reprezentant EuroInsol, administratorul companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News