Data publicării:

Cesaria Evora ar fi trebuit să cânte pe 5 octombrie la Bucureşti

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Cântăreaţa Cesaria Evora, care a murit sâmbătă la vârsta de 70 de ani, trebuia să susțină un nou concert pentru fanii săi din România pe 5 octombrie, însă cu doar două săptămâni înainte artista a anunţat printr-un comunicat că îşi încheie cariera. Cesaria Evora a acuzat atunci "o stare de mare slăbiciune".

"Cântăreaţa nu îşi va onora concertele pe care trebuia să le susţină în următoarele săptămâni", se preciza în comunicatul emis de Lusafrica, informează Antena 3.

Potrivit declarațiilor de la vremea respectivă, "noile probleme de sănătate ale cântăreţei au apărut în urma mai multor intervenţii chirurgicale pe care aceasta le-a suportat în ultimii ani, printre care şi o operaţie pe cord deschis, în mai 2010".

"Medicii care o îngrijesc la Paris i-au ordonat să îşi anuleze următorul turneu, iar Cesaria a luat decizia, în acord cu producătorul şi managerul ei, Jose da Silva, să îşi încheie definitiv cariera, renunţând la această viaţă itinerantă care a dus-o în toate cele patru colţuri ale lumii, după debutul ei din 1991 pe scena internaţională", se afirma în acelaşi comunicat citat mai sus.

Citeşte şi:

Cesaria Evora, “diva desculţă”, a murit. Vezi aici ultimul mesaj către fani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel