Cererea lui Juncker pentru transferul atribuțiilor Corinei Crețu, respinsă
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Corina Crețu
Corina Crețu
Consiliul UE a respins propunerea lui Jean-Claude Juncker de a transfera atribuțiile Corinei Crețu.

Consiliul Uniunii Europene a respins, luni, propunerea președintelui în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcții atribuțiile Corinei Crețu și lui Andrus Ansip, după ce aceștia au preluat mandate de eurodeputați.

Conform articolului 246 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, președintele Juncker a emis o propunere legislativă prin care nu înlocuiește pentru următoarele 4 luni care au rămas mandatele comisarilor care au fost aleși și care acum au devenit membri ai Parlamentului European (domnul Ansip și doamna Crețu). În mod notabil a luat aceste decizii având în vedere implicațiile de tip bugetar", a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, informează Mediafax.

Sursa menționată precizează că atribuțiile pentru portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič și Johannes Hahn.

„Regretăm că reprezentanții Consiliului au decis să nu accepte această propunere. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține acum în totalitate Consiliului. Între timp și în urma unei decizii a președintelui Juncker anunțată săptămâna trecută portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate temporar în sarcina vicepreședintelui Šefčovič, respectiv comisarului Hahn. Acest lucru este urmare a demisiilor domnului Andrus Ansip și doamnei Corinei Crețu din respectivele mandate deținute în cadrul Comisiei Europene pentru a își prelua mandatele în Parlamentul European", a mai spus sursa citată.

Săptămâna trecută, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Creţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel