Ceremonie la Crucea Eroilor de pe Caraiman, de Sfântul Andrei
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
În contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în data de 30 noiembrie, începând cu ora 12.00 - Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, Ministerul Apărării Naţionale organizează ceremonialul militar şi religios de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi.

Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut în graficul de lucrări contractat, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a monumentului istoric.

La activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

* * *

Lucrările de reabilitare a ,,Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial", monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate de administrator legal al monumentului.

Lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor metalice, a soclului şi platformei de acces la monument şi acoperirea anticorozivă a întregii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi a fost realizată instalaţia de ventilaţie în subsol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel