Data publicării:
Ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români de la Bolzano îi comemorează pe soldații noștri căzuți în Primul Război Mondial
Eroii români căzuți în Primul Război Mondial pe teritoriul Republicii Italiene sunt comemorați grație Monumentului de la Bolzano, dedicat lor.
Ministrul român al Apărării și omologul său italian, Vasile Dîncu și Lorenzo Guerini, au fost prezenți la ceremonia de inaugurare a Monumentului dedicat militarilor români care au murit în timpul Primului Război Mondial și au fost înhumați pe teritoriul Republicii Italiene. Evenimentul a avut loc luni, 20 iunie, în Cimitirul militar din localitatea Bolzano.
Alături de înalții demnitari au participat și ambasadorul României în Republica Italiană, Gabriela Dancău, șefi ai unor structuri centrale din cele două ministere ale Apărării și reprezentanți ai autorităților locale din Bolzano, transmite MApN.
Miniștrii au depus coroane de flori la monument
”În cadrul ceremoniei, au prezentat onorul la monument Muzica Militară și un detașament de militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Vitezul”, iar un sobor de preoți militari români a săvârșit slujba de sfințire a operei comemorative și de pomenire a celor căzuți.
Cei doi miniștri au depus coroane de flori în memoria eroilor români și italieni înmormântați în acest cimitir.
În discursul său, ministrul Vasile Dîncu a subliniat faptul că „avem datoria să menținem vie amintirea sacrificiilor și să avem grijă ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete. Trecutul și jertfele evocate cu ocazia ceremoniei de azi reprezintă nu doar un simplu ceremonial, ci o mărturie a faptului că moștenirea lăsată nouă de eroii acelor vremuri trebuie respectată și transmisă intactă generațiilor viitoare”, se arată în comunicat.
Proiectul comemorativ a fost inițiat de România
”Opera comemorativă de război românească de pe teritoriul Italiei a fost realizată în cadrul unui proiect de construcție derulat în cursul anului 2021 de Ministerul Apărării Naționale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării din Republica Italiană, prin Comisariatul General pentru Omagierea Morților de Război.
Proiectul comemorativ, inițiat de partea română, s-a derulat în baza prevederilor Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene privind mormintele de război, semnat la București, la 9 iulie 2015. Finalizarea acestuia a creat cadrul atât pentru organizarea unor manifestări comemorative, cât şi pentru gesturi individuale de cinstire a sacrificiului pe care l-au săvârșit militarii români în timpul Primului Război Mondial”, anunță ministerul Apărării.
Monumentul este realizat dintr-o singură bucată de marmură și reprezintă crucea latină
”Opera comemorativă de război a fost realizată din marmură monobloc și reprezintă, într-o manieră artistică, crucea latină. În partea centrală a monumentului este aplicat un basorelief cu Însemnul „Aducerii Aminte”, precum și inscripțiile „1916-1919”, „În memoria eroilor români morți la Bolzano” (în limbile română și italiană) și „Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – 2021” (în limba română).
Proiectul comemorativ se înscrie în seria proiectelor și activităților inițiate de partea română în contextul marcării Centenarului Primului Război Mondial, care au avut ca obiectiv menținerea vie în conștiința publică, atât la nivel național, cât și în plan extern, a memoriei sacrificiului pe care l-au săvârșit militarii români în Războiul pentru Întregirea Neamului. Din documentele aflate în arhive, au fost identificați, până în prezent, 1189 de militari români căzuți înhumați pe teritoriul Italiei în acest război, dintre care 55 sunt înhumați la Bolzano”, se arată în comunicatul MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News