Data publicării:

Un cercel al Alexandrei, găsit în mașina suspectului. Declarații incredibile ale acestuia: ”Am făcut foc din cauza țânțarilor”

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, anchetatorii au găsit în mașina suspectului de crimă de la Caracal un cercel ce aparține Alexandrei.

Alegeri prezidentiale 2024

Suspectul Gheorghe Dincă a negat că a luat-o cu mașina pe Alexandra, fata de 15 ani, spunând că și-a petrecut zilele de miercuri și joi, în mare parte, dezasamblând motoare vechi. Cu toate acestea, anchetatorii au găsit un cercel al Alexandrei în mașina suspectului, au declarat surse judiciare.

La perchezițiile domiciliare de vineri, de la casa lui Gheorghe Dincă, procurorii și polițiștii au găsit, în cenușa aflată într-un butoi metalic, mai multe fragmente de oase calcinate și 21 bucăți dinți de natură umană, au declarat surse apropiate anchetei.

Tot acolo se aflau trei inele, un lănțișor, două fragmente de lănțișoare accesorii, o bucată metalică de formă dreptunghiular, precum și o bucată similară unei monturi de inel ce prezenta urme de ardere.

Sursele judiciare au mai spus, pentru MEDIAFAX, că în autoturismului Gheorghe Dincă se afla un cercel pe care martora Măceșanu Tudorița le-a recunoscut ca aparținând fiicei sale Măceșanu Alexandra Mihaela.

În timpul audierilor de la DIICOT, suspectul a spus că nu o cunoaște pe fată și că nu a transportat-o cu autoturismul.

Ce a făcut suspectul în zielele fatidice

Miercuri, în ziua în care fata a fost luată la ocazie și apoi sechestrată și violată, Dincă a susținut că a mers în oraș, a cumpărat lapte și apoi a revenit acasă. Apoi a susținut că a dezasamblat piese și motoare până la prânz când a a mers în drumul spre Slatina să ducă o piesă unei persoane.

Apoi, a afirmat că a revenit singur acasă și a dezasamblat motoare până la ora 22.00, când s-a culcat.

Legat de a doua zi, când Alexandra a sunat de 3 ori la 112 să anunțe că este sechestrată, Dincă Gheorghe spune că a fost la piață, iar apoi s-a apucat în curte de dezasamblat bucăți de motor.

Bărbatul a mai spus că seara, după ora 21.00, a dat foc în curte unor haine ca să se protejeze de țânțari, după care s-a culcat, iar a doua zi s-a trezit cu polițiștii la ușă.

Citește și: Descoperirea anchetatorilor despre OASELE din curtea lui Gheorghe Dincă, la Caracal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel