Cerbul de Aur, aproape de revenirea la Brașov. Primarul Coliban nu este de acord cu întoarcerea festivalului la Piața Sfatului; o posibilă locație ar fi Teatrul Dramatic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Primarul Municipiului Brașov, Allen Coliban, a anunțat condițiile revenirii Festivalului „Cerbul de Aur”.  

Duminică, s-au împlinit 55 de ani de când a avut loc la Braşov prima ediţie a Festivalului „Cerbul de Aur”, iar primarul Allen Coliban anunță că acesta s-ar putea relua.

Prima ediție a evenimentului a fost organizată la teatrul brașovean, în perioada 5-10 martie 1968, de către echipa Televiziunii Române, condusă de Tudor Vornicu.

Din 1971, „Cerbul de Aur” şi-a încetat existenţa, dar după 21 de ani de tăcere, Festivalul s-a reluat în iunie 1992, tot la Braşov, şi s-a desfăşurat până în 2009, cu o întrerupere între anii 1998 şi 2000.

În anul 2018, între 29 august şi 2 septembrie, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima ediţie şi a 100 de ani de la Marea Unire, Televiziunea Română a organizat ediţia cu numărul 18 a festivalului, într-un format cu totul special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, Gala Festivalului şi o Gală Centenară.

Din 2020, Cerbul de Aur nu se mai desfășoară la Brașov.

Primarul Allen Coliban a declarat la emisiunea „Weekend împreună”, de la Radio România Brașov FM, că festivalul se poate relua, la Brașov, însă nu în Piața Sfatului, ci undeva în interior, poate chiar acolo unde a debutat, respectiv la Teatrul Dramatic, scrie Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel