Centrul Istoric. Colectarea selectivă a deşeurilor. Regulament adoptat de CGMB
Consilierii municipali ai Capitalei au adoptat vineri proiectul privind salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Istoric, care prevede colectarea selectivă a deşeurilor în această zonă.
De asemenea, se trece la restrângerea teraselor în fiecare dimineaţă, precum şi la obligativitatea amenajării vitrinelor. Potrivit hotărârii, persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric vor avea obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă; deşeu umed (biodegradabile şi deşeuri alimentare).
Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de operatorul de salubrizare. Persoanele juridice vor avea obligaţia de a deţine contract de colectare deşeuri cu operatorul care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe aceste artere, mai prevede hotărârea CGMB. Operatorul serviciului public de salubrizare va colecta deşeurile pe baza următorului program: luni, miercuri, vineri - hârtie, carton; marţi, joi, sâmbătă - plastic, PET, doze de aluminiu, sticlă; zilnic - biodegradabile şi deşeuri alimentare.
Tot zilnic se va efectua golirea coşurilor de deşeuri stradale, iar o dată pe săptămână acestea vor fi spălate. Deşeurile colectate vor fi predate exclusiv operatorului care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe arterele din Centrul Istoric, în baza bonului de confirmare, care va sta la baza facturării serviciului. Colectarea deşeurilor se va realiza între orele 4,00 - 10,00. În acest scop, operatorul va folosi autovehicule cu capacitate maximă de 3,5 tone.
Amenajarea teraselor
Domeniul public afectat de amenajarea teraselor va fi eliberat până la ora 4,00, astfel încât între orele 4,00 - 10,00 să se măture manual şi să se spele artera de către operatorul serviciului public de salubrizare. Terasele, cu tot ce conţin acestea, vor fi restrânse/depozitate, pe o suprafaţă de maxim un metru de la frontul clădirii unde îşi desfăşoară activitatea, urmând să fie reamplasate numai după ora 10,00. Nerespectarea acestor prevederi va duce la retragerea avizului de amplasament al terasei pentru anul în curs.
În afara intervalului orar 4,00 - 10,00, responsabilitatea menţinerii stării de salubrizare va reveni deţinătorului/administratorului terasei. Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din Centrul Istoric va avea următoarele obligaţii: să asigure la intrarea în spaţiu coşuri pentru deşeuri, cu două compartimente (pentru deşeuri uscate şi umede); să spele zilnic (cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade celsius) trotuarul aferent spaţiului comercial, între orele 10,00 - 10,30; pe durata iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuarul aferent spaţiului comercial; să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător; să amenajeze vitrinele în perioada sărbătorilor de iarnă; să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să îl predea reciclatorilor.
De asemenea, operatorul de salubrizare va avea obligaţia să raporteze lunar la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru fiecare agent economic în parte, cantităţile de deşeuri colectate şi operaţia de valorificare la care a fost supuse.
Hotărâre şi pentru persoane fizice
Hotărârea mai prevede că persoanele fizice care domiciliază în Centrul Istoric vor avea, de asemenea, obligaţia de a colecta deşeurile menajere în saci de plastic, separat pe următoarele categorii: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă, iar în europubele vor fi colectate deşeurile biodegradabile şi cele alimentare. Apa Nova Bucureşti va curăţa şi spăla canalele de serviciu şi gurile de scurgere cel puţin o dată pe lună în perioada mai - octombrie şi o dată la trei luni în perioada noiembrie - aprilie.
Deţinătorii/administratorii de spaţii comerciale dezafectate/nefuncţionale aflate la parterul imobilelor vor avea obligaţia de a menţine vitrinele şi faţadele curate. Toaletele ecologice din Centrul Istoric, indiferent de deţinător, vor fi spălate zilnic în perioada mai - octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie - aprilie.
Poliţia Locală în acţiune
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi Direcţiile de Poliţie Locală ale Sectoarelor 3 şi 5, contravenientul putând achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, jumătate din minimul amenzii prevăzute.
În Centrul Istoric, persoanelor fizice şi juridice le sunt interzise abandonarea deşeurilor de orice fel pe domeniul public sau privat, pentru nerespectarea acestor prevederi fiind prevăzute amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News