Centru de bătrâni din Maramureş, din nou în pericol din cauza unei alunecări de teren
Precipitaţiile sub formă de ploaie căzute în ultima perioadă pe raza comunei Coroieni au reactivat alunecarea de teren în zona Centrului Social pentru Persoane Vârstnice pe o suprafaţă de circa 0,2 ha, informează joi, un comunicat al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş.
Potrivit sursei citate, alunecarea de teren este activă pe versantul drept al pârâului Valea Seacă, pe o suprafaţă de aproximativ 70 metri lungime şi 30 metri lăţime.
'Ne-am deplasat în teren şi am constatat că alunecarea de teren este activă şi afectează versantul din aval, de la colţul centrului (latura sud-estică) până în pârâul Valea Seacă. Se impune consolidarea zonei afectate, prin executarea lucrărilor specifice (drenuri, şanţuri stabilizare şi consolidare a terenului)', a declarat prefectul Vasile Moldovan, preşedintele CJSU Maramureş.
Fenomenul de eroziune exercitat de pârâul Valea Seacă asupra bazei versantului, prin eroziunea torenţială de adâncire, duce la schimbarea echilibrului zonei şi crearea unui taluz cu o pantă mult mai mare decât panta generală a versantului. A fost realizat studiul geotehnic a zonei afectate de alunecare şi stabilite tipurile de lucrări care trebuie efectuate etapizat pentru consolidarea terenului. Situaţia alunecării de teren din comuna Coroieni a fost prezentată şi analizată în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean Maramureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News