Cele mai norocoase vs. cele mai ghinioniste ZODII în următorii ani
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 04 noi 2021, 13:17
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
De ce Marea Conjuncție Jupiter - Saturn în semnul Vărsătorului din decembrie 2020 este importantă chiar și acum? Pentru că a fost și este responsabilă de setarea tendințelor pentru următorii 20 de ani. 

Jupiter este planeta viitorului, a expansiunii, creșterii, oportunităților, șanselor, dar și a dreptății și evoluției. Saturn este planeta limitelor, restricțiilor, constrângerilor, structurii, disciplinei, construcției, blocajelor, maturității. Următoarele cuvinte sunt cheie: informație, schimbare, surpriză, experiment, nou, joacă, încercare. Vin schimbări importante, atât la nivel individual, cât și la nivel mondial, demne de filmele și romanele SF. Schimbarea însă, uneori, nu va fi așa cum ne-am dori noi, iar multe planuri au fost și vor fi răsturnate. 

Cei mai avantajați, potrivit astrologului Daniela Simulescu, vor fi cei cu marcaj de Vărsător, Gemeni și Balanță. 

Continuarea pe ASTROSENS.RO!

VEZI ȘI: Ce aduce eclipsa din 19 noiembrie 2021 pentru zodii. Taurii și Scorpionii, evenimente memorabile

Previziuni pe scurt în ziua cu Luna Nouă în Scorpion

Berbec

Să nu te miri dacă vei avea momente din acelea în care vei zice că nu mai vrei nimic. Sau că vrei să renunți la unele situații sau persoane.

Taur

Partenerul este de mare sprijin, însă tot el îți va destabiliza programul. De asemenea, oamenii din jurul tău vor fi prea insistenți și intruzivi.

Gemeni

Te vei confrunta cu multe situații ciudate la locul de muncă. Unii dintre colegi vor reacționa într-un mod bizar. Va fi greu să găsești un echilibru.

Rac

Tema principală a zilei este tu versus ceilalți. Cât timp îți oferi ție și cât timp consumi cu alți oameni. Te vei strădui să găsești un punct de echilibru.

Leu

Astăzi vei avea tendința să controlezi orice emoție. Nu vrei ca nimeni să știe prin ce treci. Efectiv nu vrei să fii considerat vulnerabil.

Fecioară

Orice cuvânt spus poate deveni un bumerang. Așa că recomandarea astrelor este să îți alegi bine luptele și interlocutorii.

Balanță

Este o zi bună pentru intenții legate de sfera financiară. Sau pentru a-ți cumpăra un obiect căruia să îi oferi un sens.

Scorpion

Luna Nouă de astăzi îți va crea tot felul de senzații. De multe ori contradictorii. Un lucru este cert: nu este o zi bună pentru a sta în spate.

Săgetător

Te vei preocupa mai mult decât este cazul de problemele celor dragi. Vei avea tendința de a te contamina cu suferința lor.

Capricorn

Astrele te pot ajuta să îți reconfigurezi planurile de viitor. Să îți dai seama care ar putea avea șanse de reușită și care ar fi total inutile.

Vărsător

Oamenii te vor privi ca pe o autoritate. Astăzi vei avea putere de convingere, atât acasă cât și la serviciu. Evită să alergi după mai mulți iepuri.

Pești

Luna Nouă de astăzi îți poate deschide un nou orizont de cunoaștere. De aceea, ar fi păcat să lași ziua fără a citi ceva folositor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?