Site-ul AngliaMea.ro, platformă dedicată comunității românești din Marea Britanie, a adresat o serie de chestionare românilor din Regat pentru a afla ce îi nemulțumește cel mai mult și ce le place cel mai mult în această țară.
La întrebarea „Ce vă deranjează cel mai mult în UK?” aproape jumătate dintre românii chestionați au ales varianta „Atitudinea britanicilor”. Pentru aproximativ 35% cel mai deranjante par a fi „Prețurile mari”, în timp ce 12% au ales varianta „Sistemul medical”. Mai puțin de 1% au ales „Multiculturalismul” sau „Vremea” drept cele mai deranjante aspecte ale vieții în UK.
La întrebarea opusa „Ce vă place cel mai mult în UK?”, 47% au răspuns „Nu îmi place nimic”. 25% au ales „Oportunitățile”, în timp ce, surprinzător, 11% adoră vremea, 11% se declară încântați de multiculturalism, în timp ce mai puțin de 8% admiră atitudinea britanicilor.
Nu mai este un secret faptul că românii sunt adesea ținta ironiilor și discriminării britanicilor. Atitudinea neprietenoasă a englezilor, dublată de răceala lor proverbială, îi fac pe mulți români să se simtă respinși și izolați în această țară. Nici nemulțumirile legate de prețuri nu sunt o surpriză, Marea Britanie și în special Londra, fiind unul dintre cele mai costisitoare orașe din lume. S-a estimat că londonezii plătesc în medie aproape 60% din venit doar pe chirie, fără a mai lua în calcul transportul, hrana și alte cheltuieli.
Cei mai mulți români vor să facă bani în UK și să se întoarcă în țară
Sistemul medical britanic este un subiect care a stârnit numeroase controverse. În timp ce unii români sunt absolut încântați de medicina britanică, o mare parte au avut experiențe mai puțin plăcute. Se știe că în Marea Britanie, sistemul medical este deosebit de solicitat și personalul insuficient, asta în condițiile în care îngrijirile medicale sunt gratuite pentru plătitorii de taxe.
Surprinzător este faptul că apoape jumătate dintre românii de aici nu au găsit nimic pozitiv legat de această țară. Foarte mulți români au venit aici în ideea de a face bani rapid și de a se întoarce apoi în România. Doar o mică parte își doresc să se stabilească aici definitiv, fiind în primul rând descurajați de rezultatele referendumului de anul trecut și de unele atitudini xenofobe.
Legat de multiculturalism și vreme, dacă pentru unii sunt complet detestate, pentru alții sunt dimpotriva, aspecte favorite. Cert este însă că atât cei care nu apreciază multiculturalismul, cât și cei care nu suporta clima acestei țări, nu au nicio șansă să se stabilească aici. Marea Britanie este prin excelență o țară multiculturală, iar vremea...este o constantă care oricât ne-am dori, nu o putem schimba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol