Data actualizării:
Data publicării:

Cele mai bune alimente pentru o piele sănătoasă

Autor: Dana Lascu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Pielea sănătoasă rămâne mai mult timp tânără, e un adevăr pe care îl știu toate femeile. Și nu, nu doar cremele contează. Și cum e ea hrănită din interior. Vă prezentăm alimentele care hrănesc pielea și o fac să rămână elastică și vibrantă, amânând îmbătrânirea.

Pielea vibrantă și tânără te poate face să strălucești și să te simți bine. Cel mai simplu mod de a obține o piele sănătoasă este o alimentație asemenea și consumul de apă, evident.

„Cu cât sunt mai sănătoase alimentele pe care le consumi, cu atât mai bine va arăta pielea", spune Samantha Heller, nutriționist clinic la Centrul Medical NYU din New York City, citată de emedicinehealth.com.

Înfometează-ți pielea și se va vedea

Atunci când nu mâncați alimente sănătoase, efectul se vede imediat pe piele. Veți constata aceasta ajunge să arate îmbătrânită și obosită. Apoi, multe diete care nu conțin nutrienți esențiali pentru pielea sănătoasă o vor afecta, o vor face să se usuce și să se scorojească, asemeni unui pergament vechi.

O dietă constant nesănătoasă poate duce la afecțiuni mai grave ale pielii, cum ar fi acneea, eczemele și psoriazisul. „Orice problemă cronică a pielii poate fi direct legată de dieta", spune doctorul biochimist Elaine Linker.

Care sunt alimentele recomandate pentru o piele sănătoasă

O alimentație echilibrată și consumul mare de apă reprezintă cea mai bună metodă de a obține substanțele nutritive necesare pentru a avea o piele sănătoasă și tânără. Unele alimente sunt renumite pentru beneficiile aduse tenului. Iată lista acestora:

Produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi

Produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi sunt surse excelente de vitamina A, o componentă importantă a pielii sănătoase. Vitamina A este esențială pentru dezvoltarea celulelor pielii și obținerea unor cantități adecvate în dietă poate menține o piele puternică și suplă. Iaurtul cu conținut scăzut de grăsimi conține, de asemenea, bacterii „vii" denumite acidofili, care sunt benefice pentru sănătatea digestivă. Digestia sănătoasă vă poate asigura că toate substanțele nutritive pe care le consumați sunt absorbite de organism, care, la rândul său, va hrăni pielea ca să fie sănătoasă.

„Dacă aveți diabet sau probleme tiroidiene, este foarte important să consumați produse lactate bogate în vitamina A deoarece organismul vostru nu poate converti betacarotenul în vitamina A", spune expertul în nutriție dr. Liz Lipski, fondatorul și directorul al InnovativeHealing.com și autorul metodei Digestive Wellness.

Murele, afinele, căpșunile și prunele

Murelele, afinele, căpșunile și prunele sunt fructe cu conținut ridicat de antioxidanți. Pielea noastră este expusă zilnic radicalilor liberi. Aceștia provin din lucruri precum expunerea la soare sau poluarea și sunt responsabili pentru afectarea pielii și îmbătrânirea ei.

Antioxidanții, cum ar fi cei găsiți în fructele de padure, pot distruge acești radicali liberi și pot proteja celulele de alte daune, la fel și îmbătrânirea prematură a pielii. Alte alimente care sunt surse bune de antioxidanți sunt: anghinare, fasole (cum ar fi cea neagră, roie sau pinto), dar și pecanul, conform unui studiu publicat în Jurnalul de Chimie Agricolă și Alimentară.

Somonul, nucile, uleiul de canola și semințele de in

Acizii grași esențiali ajută la menținerea membranelor celulare sănătoase. Celulele pielii sănătoase au o umiditate mai bună, ceea ce îi dă și elasticitate. Sursele bune de acizi grași omega-3 și omega-6 includ somonul, nucile, uleiul de canola și semințele de in. Acizii grași esențiali, de asemenea, protejează contra inflamației, ceea ce face aceste alimente bune și pentru inimă și artere, nu doar pentru piele.

Uleiurile sănătoase

Uleiurile de calitate superioară, cum ar fi cele presate la rece, extra virgine, ajută la menținerea lubrifierii pielii, îi păstrează aspectul și sănătatea. Uleiul comercial este încălzit la temperaturi ridicate, moment în care nutrienții sunt pierduți, or prin presarea la rece se păstrează aceste substanțe. „Din uleiurile extravirgine obțineți toate substanțele nutritive care sunt bune nu numai pentru piele, ci și pentru corpul dumneavoastră", punctează Lipski. Dar amintiți-vă, totuși, că chiar și grăsimile sănătoase sunt bogate în calorii, astfel încât e cazul că limitați cantitatea de ulei la 2-3 linguri pe zi.

Curcanul, tonul, nucile de Brazilia și pâinea integrală

Seleniul este un tip foarte bun de antioxidant. Așa cum am arătat mai devreme, antioxidanții ajută la protejarea pielii de radicalii liberi.

Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au arătat că atunci când nivelurile de seleniu sunt ridicate, celulele pielii sunt mai puțin susceptibile la a suferi leziuni oxidante, cele care cresc riscul de cancer. Sursele bune de seleniu includ curcanul, tonul, nucile de Brazilia și pâinea din cereale integrale.

Ceaiul verde

Ceaiul verde este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante, care ajută la protejarea membranelor celulare. Fie că îl bei sau îl aplici pe piele, un studiu din 2000, din Arhivele Dermatologiei, arată că ceaiul verde ar putea contribui la reducerea riscului de deteriorare datorat radiațiilor solare UV, ceea ce poate reduce riscul de apariție a cancerului de piele. Este, de asemenea, plin de acei antioxidanți și polifenoli (antiinflamatori) despre care știm că sunt buni pentru piele.

Apa

Consumul de apă adecvat în fiecare zi este benefic pentru organismul vostru, în general. Apa de băut normală, nu alte lichide, cum ar fi sifon sau sucuri, de asta au nevoie celulele pielii ca să rămână hidratate și să funcționeze bine. De asemenea, apa ajută celulele să transfere substanțe nutritive și să elimine toxinele, ceea ce poate ajuta la menținerea sănătății pielii. „Este convingerea mea că organismul nostru are nevoie de cel puțin opt pahare de apă în fiecare zi", spune Lipski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel