Data publicării:
Cele mai amuzante „perle” de la Evaluarea Națională 2023, proba de Limba Română
Evaluarea Națională 2023 a început, luni, cu proba la Limba și Literatura Română. Așa cum s-a întâmplat și în alți ani, elevii s-au întrecut în „perle” care de care mai amuzante. DC News vă redă doar câteva dintre ele.
Nu de puţine ori, la corectarea lucrărilor, profesorii au descoperit cuvinte inventate sau expresii ca desprinse din operele lui Caragiale. Iată doar câteva exemple.
La unul dintre subiecte, elevilor li s-a cerut să numească propoziția subordonată dintr-un enunț. Unul dintre tineri a răspuns. „Vacile sunt subordonate omului, iar talanga e subordonată vacii”, a scris unul dintre absolvenții clasei a VIII-a.
Într-un alt enunț, elevii au avut de ales două figuri de stil dintr-un text. Avem şi aici un răspuns inedit. Astfel, în loc de ”piercing-uri”, un elev a inventat o nouă variantă a cuvântului englezesc și a scris „pirsuri”.
Cât privește exercițiul în care s-a cerut argumentarea importanței respectării regulilor, un elev a vrut să arate cât de mult le prețuiește. „Foarte, foarte importante sunt regulile. Ce ne-am face fără ele? Fără reguli, ar fi lupte și războaie! Și chiar sunt!”.
O altă cerință a stârnit zâmbete. La exercițiul în care au avut de prezentat un element comun din două texte, un elev a scris: „Elementul comun este că subiectele la evaluarea națională conțin ambele texte"
Lista ar fi lungă şi perlele ar fi multe, chiar din cale afară de comice, dacă nu ar fi şi un pic... îngrijorător. Ceea ce acum ar putea părea amuzant s-ar putea transforma, pe viitor, într-un "analfabet funcţional", într-un şomer, într-un inadaptat în societate, un neplătitor de taxe şi impozite, nici vorbă de contribuţie la pensia celor de după.
Ne aşteptăm ca, în următoarea perioadă, să auzim de astfel de "perle" şi la Bacaulareat.
Vom reveni cu noi motive de-a zâmbi după 26 iunie, când va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News