Data actualizării:
Data publicării:

Cel puțin 9 persoane sunt blocate într-o mină de aur din Turcia, după o alunecare de pământ, posibil contaminat cu cianură

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: captura video Twitter @Ali Yerlikaya
FOTO: captura video Twitter @Ali Yerlikaya

Cel puțin nouă persoane au rămas bloate într-o mină de aur din Turcia, după o alunecare de pământ. La salvarea acestora participă o echipă complexă, deoarece pământul ar putea conține cianură.

Cel puţin nouă persoane au rămas blocate într-o mină de aur din provincia Erzincan situată în nord-vestul Turciei după ce o movilă de pământ care ar putea fi contaminată cu cianură s-a desprins marţi şi a luat-o la vale, au anunţat autorităţile turce, transmite AFP.



”Nu sunt veşti despre nouă mineri. O operaţiune de salvare este în curs de desfăşurare, cu o echipă de 400 de persoane”, a declarat ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya la postul public TRT Haber.

”Este vorba despre o alunecare a unei movile formate dintr-un morman de pământ scos din mină”, a precizat ministrul.



Pământul care s-a prăbuşit ar putea conţine cianură folosită pentru extragerea aurului, a avertizat un sindicat minier.

”Salvarea minerilor ar putea dura mult timp din cauza solului care conţine cianură”, a indicat Basaran Aksu de la sindicatul Bagimsiz Maden Is.

”În acest moment, nu se pune problema unei scurgeri în Eufrat”, fluviul care traversează provincia Erzincan, a declarat guvernatorul Hamza Aydogdu, conform Agerpres.

Se iau măsuri pentru prevenirea scurgerilor în Eufrat

Ministerul Mediului a anunţat la rândul său că au fost luate măsuri pentru "prevenirea scurgerii materialelor în Eufrat".

Potrivit primelor imagini difuzate de presa turcă, o movilă de pământ s-a prăbuşit în câteva secunde şi a alunecat ca un flux de lavă într-o vale, acoperind o suprafaţă extinsă.

Yerlikaya a precizat că este vorba despre ”o masă de pământ de 8 până la 10 decari”, care ulterior s-a răspândit pe ”100 de decari” (unitate de măsură pentru terenuri, un decar fiind egal cu zece ari - n.r.).

”Am luat dispoziţii pentru iluminatul nocturn. Avem o singură dorinţă: să putem da veşti bune familiilor lor”, a adăugat el.

Alunecarea de teren s-a produs în jurul orei locale 14:00 (11:00 GMT) în Ilic, în provincia Erzincan, iar agenţia de stat pentru gestionarea dezastrelor Afad a anunţat că au fost mobilizate echipe de intervenţie din oraşele învecinate.

În regiune sunt aşteptaţi ministrul de Interne şi ministrul Energiei, potrivit canalului privat turcesc NTV.

”Ne vom mobiliza toate resursele pentru a face lumină în legătură cu cauzele acestui incident”, a declarat compania turcă responsabilă de mina de aur, Anagold.

Mina, implicată într-un caz de scurgere de cianură

Mina, care are 667 de mineri angajaţi, a fost anterior implicată într-un caz de scurgere de cianură, în 2022, ceea ce a determinat autorităţile să-i suspende temporar activitatea.

Cu toate acestea, mina s-a redeschis după ce a fost achitată o amendă, provocând proteste din partea opoziţiei turce.

”În pofida scurgerii de cianură, permisul minei nu a fost retras, iar capacitatea acesteia a fost mărită. Societatea a beneficiat de protecţie legală (...). Toate acestea au deschis calea spre dezastru”, a declarat Colegiul Medicilor din Turcia.

Alunecările de teren sau prăbuşirea minelor sunt evenimente relativ frecvente în unele regiuni ale Turciei. Un număr de 42 de mineri şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii survenite în 2022 la Amasra, în nordul ţării.

Compania minieră SSR Mining şi-a suspendat marţi producţia după alunecarea de teren, soldată cu cel puţin nouă mineri daţi dispăruţi şi o scădere de peste 50% a acţiunilor sale la bursa din Toronto, transmite miercuri Reuters.

Compania a declarat că operaţiunile au fost suspendate ca urmare a unei ”alunecări de proporţii”. SSR nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii transmisă biroului său din Turcia. Guvernul a declarat că a demarat o anchetă asupra acestui incident.

Citește și: Tragedie în urma unei alunecări de teren din China. Zeci de persoane au fost date dispărute - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel