Cel puțin 50 de femei, trimise să se prostitueze în străinătate. Grup infracțional destructurat
În cursul acestei zile procurorii DIICOT au efectuat 14 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Dâmboviţa, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi spălare de bani.
Activităţile au fost integrate acţiunii comune executate în parteneriat cu autorităţile judiciare competente britanice (North West Regional Organised Crime Unit), în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate mai multe activităţi procedurale pe teritoriul ambelor state.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, pe raza judeţului Dâmboviţa a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri au acţionat în mod coordonat, în ceea priveşte racolarea, determinarea şi înlesnirea activităţilor de prostituţie, pe teritoriul Marii Britanii, Germaniei, Olandei şi Belgiei, a cel puţin 50 de persoane de sex feminin.
Sumele de bani obţinute de către suspecţi, în urma activităţilor de proxenetism efectuate, au fost transferate, prin societăţi de transfer monetar sau personal, pe teritoriul României, în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat.
Mai mulți suspecți, conduși la audieri
În cursul zile de astăzi, la sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi criminalişti, jandarmilor din cadrul IJJ Dâmboviţa şi poliţiştilor din cadrul IPJ Dâmboviţa.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News